Astro Citeste viitorul

Scriitorii au nevoie si de putina astrologie

Scriitorii au nevoie si de putina astrologieScriitorii mari isi pun de multe ori amprenta asupra evolutiei intregii societati indiferent daca fac acest lucru in planul fictiunii sau in cel filosofic, politic, social sau religios. Unii scriitori dau dovada de abilitati speciale in domeniul stiintelor exacte, si de aceea vor avea ceva de spus in domeniile imediate ale cunoasterii, iar altii pot vedea departe in viitor sau in trecut creand astfel adevarate opere, care de asemenea servesc cresterii constiintei intregii umanitati.

Astrologia este de folos scriitorilor, si prin dansii literaturii, in sensul ca poate oferi unele repere sigure care sa ajute un om al literelor sa isi structureze mai clar obiectivele si sa se indrepte fara gres inspre acel domeniu unde sa isi poata folosi la maximum potentialul sau artistic. Planetele indeplinesc aici un rol esential, fiind capital sa se cunoasca nu doar semnul de Soare, dar si ascendentul pentru a se putea apoi hotari in ce ramura a literaturii succesul va putea fi asigurat prin deplina bunavointa a astrelor sau in ce perioade este mai bine sa incepi sa iti structurezi opera ta literara.

– Luna este astfel benefica operelor de fictiune, potentand intuitia, imaginatia si vizionarismul.

– Mercur stimuleaza intelectul, ratiunea, dar si tehnica literara in sine.

– Jupiter este un bun maestru al celor care vor sa devina romancieri, oferind multa energie intelectuala, constanta si talente scriitoricesti de exceptie.

– Saturn favorizeaza gandirea profunda si analiza literara, fiind de aceea foarte benefic pentru criticii de arta.

– Venus reprezinta rafinamentul in literatura, stilul elegant si sofisticarea.

– Marte asigura o buna logica a operei literare si permite versatilismul acolo unde acesta se impune ca absolut necesar.

Horoscopul personal laolata cu analiza hartii astrale a nasterii vor permite intotdeauna unei persoane interesata de o cariera in oricare din ramurile literaturii sa aiba si un succes deplin daca bineinteles astrele sunt favorabile din acest punct de vedere.

Exista perioade cand talentul literar sau creativitatea vor fi umbrite de influenta unor astri, dar exista si perioade propice pentru creatia literara si nu trebuie decat sa iti consulti astrologul pentru a afla tot ce se poate si din acest punct de vedere. Mult succes!

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu