Astro Citeste viitorul

Zilele saptamanii si relatia lor cu ziua ta de nastere

Ziua ta de nastereIncepand cu vechii babilonieni, calendarul a fost structurat plecandu-se de la cele 7 zile ale saptamanii, fiecare dintre aceste zile corespunzand uneia dintre planetele cunoscute inca de pe atunci babilonienilor si vizibila chiar si cu ochiul liber.

Dintre cele 7 planete alese pentru a numi zilele saptamanii, doua nu sunt de fapt planete ci e vorba despre alte corpuri ceresti, respectiv de Soare si de Luna, adica o stea si singurul satelit natural al Pamantului.

Luni, ziua Lunii, este deci guvernata de acest corp ceresc in acord cu structura calendarului gandita de babilonieni, iar copiii nascuti in aceasta zi se spune ca vor fi sensibili si placuti ca aspect, imbatranind mai tarziu decat semenii lor.

Marti este guvernata de planeta Marte, iar copiii nascuti in aceasta zi sunt caracterizati printr-un plus de energie si dinamism. De asemenea, se crede ca acesti copii vor fi si placuti ca aspect.

Miercuri este ziua planetei Mercur, iar cei nascuti in aceasta zi sunt persoane preocupate de problemele vietii, mediteaza mult la diferite aspecte ale existentei si isi focalizeaza energiile catre depasirea dificultatilor pe care le au de infruntat de-a lungul vietii lor.

Joi este ziua guvernata de planeta Jupiter si copiii nascuti in aceasta zi vor fi studiosi, vor si calatori mult, dar tot cu scopul de a-si aprofunda studiile si a dobandi o intelepciune de folos atat pentru dansii cat si pentru ceilalti.

Vineri este guvernata de planeta Venus, iar copiii nascuti in aceasta zi vor fi plini de afectiune, oferind si primind foarte multa dragoste de-a lungul vietii lor.

Sambata este ziua zeului Saturn, iar copiii nascuti in aceasta zi vor depune eforturi constante de-a lungul vietii pentru a se intretine atat pe dansii cat si propria familie. Sunt fiinte serioase si responsabile.

Duminica este guvernata de Soare si, natural, copiii nascuti in aceasta zi vor fi placuti ca aspect, veseli si plini de spirit. Sunt fiinte deschise catre intelepciune, care se vor descurca usor in viata.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu