Astro Citeste viitorul

Cartile de joc au fost initial folosite exclusiv in scop astrologic

Cartile de joc au fost initial folosite exclusiv in scop astrologicCelebrele carti de ghicit, care s-au transformat mai apoi in cartile de joc asa cum le cunoastem cu totii in prezent nu au fost initial utilizate decat pentru a ajuta la prezicerile astrologilor din vremuri demult apuse, acei astrologi impartindu-le de fapt in 4 mari grupe, care urmau sa corespunda celor 4 elemente primare ale astrologiei.
 
De mare ajutor pentru prezicerea viitorului, cartile pentru divinatie se clasificau altadata in Figuri de Apa (cupa sau inima rosie), Figuri de Foc (pica sau varful de lance), Figuri de Pamant (romburile sau carourile) si Figuri de Aer (trefla sau trifoiul). Fiecare din aceste serii de carti purta o simbolistica generica, existand bineinteles si o incadrare foarte clara pentru semnificatia cartilor de joc individuale.
 
Asul de Cupa, de exemplu, se crede ca trimitea intotdeauna la dragoste, casnicie sau macar la universul casnic, fiind de aceea privit ca una dintre cele mai favorabile carti care putea sa apara atunci cand se facea o prezicere astrologica. Prin opozitie, Asul de Trefla semnifica exact opusul, adica ura, ghinion sau chiar decesul si era una dintre cartile cele mai temute pentru prezicerile din vechime.
 
Din pacate, nu toata simbolistica originala a fost pastrata peste timp, in prezent multe figuri ale cartilor de joc putand sa trimita la semnificatii opuse, in acord cu tabelele diferite folosite de astrologii care practica arta tarotului. Din acest motiv nici prezicerile nu vor fi intotdeauna si corecte, profesionistii dezbatand aprins si la momentul de fata semnificatia exacta a multor figuri din pachetul traditional de carti.
 
Pentru a putea raspunde curiozitatii clientilor dansilor, astrologii amesteca mai inainte de orice pachetul de carti, concentrandu-se asupra problemei de rezolvat, iar apoi desfasoara cartile intr-o configuratie prestabilita, incercand astfel sa desluseasca ce rezerva viitorul pentru persoana din fata lor. Uneori, o singura carte este de ajuns pentru un raspuns fara echivoc, iar alteori trebuie insiruite 3, 9 sau chiar toate cartile pentru a se descoperi adevarul.
 
Spre deosebire de zilele noastre, calendarul dupa care se ghidau prezicerile vechilor astrologi cuprindea nu 12 ci 13 luni, acestea insumand un total de 52 de saptamani, adica numarul tuturor cartilor de ghicit, respectiv 4 serii de cate 13 carti de aceeasi culoare. In acest mod, practicantii de tarot tineau in palmele lor intregul univers cunoscut, lucru deloc valabil in prezent cand multe dintre simbolurile vechi nu ne mai pot spune nimic concludent decat daca vom apela la un set de 48 de carti, respectiv 4 serii a cate 12 carti, renuntand, de exemplu, la toate figurile care poarta cifra 2.
 
Pentru astrologii de altadata, cupele erau semne ale armoniei si dragostei, pica trimitea la ambitie si la planul vietii personale, romburile dezvaluiau viitorul in plan profesional, dar si problemele de ordin financiar, iar trefla tinea de planul social, de unde veneau toate influentele bune sau rele asupra destinului persoanelor luate sub analiza.
 
In prezent insa lucrurile nu mai stau deloc atat de clar ca in urma cu sute de ani, tot mai multe semnificatii originale pierzandu-se in negura timpului din cauza interdictiilor repetate puse in special de Biserica Catolica cu privire la practicarea artei tarotului si orice alta forma de divinatie care facea apel la cartile de joc sau la figurile specifice acestora.
 
Se pare ca pana si cei mai piosi dintre calugarii Evului Mediu devenisera tentati de practicarea acestei arte deloc plictisitoare, lucru care a condus bineinteles la o respingere violenta a acestei forme de divinatie atat de catre forurile eclesiastice supreme cat si de catre chiar oamenii bisericii care ajunsesera cumva foarte priceputi la practicarea ei.
 
Aceiasi oameni preacucernici se fac de altfel responsabili si pentru decaderea progresiva a tarotului, cu timpul practicarea sa limitandu-se doar la categoriile marginale ale societatii de unde initial era practicat doar de catre astrologi ai marilor curti regale ale Europei. Biserica insa a satanizat ghicitul in carti si multe dintre tainele sale s-au pierdut probabil definitiv de atunci incoace.
 
In prezent, mai nimeni nu acorda mult credit ghicitului in cartile de joc, aceasta activitate ajungand mai degraba un fel de ruleta distractiva cu propriul destin sau o forma alternativa de castig pentru cei cu suficienta initiativa particulara. In orice caz, foarte putini astrologi mai cunosc misterele tarotului, acestea pierzandu-se din pacate pentru totdeauna in negura istoriei.
 
Exemplificator pentru performantele de altadata ale ghicitului in carti este personajul Kesarion Breb din romanul "Creanga de Aur", scris de maestrul Mihail Sadoveanu, care ne arata cum trebuie sa se fi practicat candva ghicitul in carti si mai ales de catre cine, astfel noi intelegand mai limpede cam cat de mult trebuie sa fi decazut aceasta arta divinatorie pe parcursul ultimelor secole daca in prezent o poate practica oricine, fara nici o pregatire prealabila si mai ales fara nici o avertizare asupra potentialelor riscuri pe care le-a ridicat dintotdeauna aceasta forma extrema a astrologiei.
 
Cartile de joc merita de aceea luate in considerare mai degraba pentru potentialul lor distractiv decat pentru cel astrologic, noi fiind, este adevarat, vaduviti de unele semnificatii ascunse ale lor, dar pastrand totusi esentialul, respectiv posibilitatea de a ne apropia si a ne cunoaste mai in profunzime prin intermediul jocului de carti, care va ramane mereu o modalitate placuta si deloc plictisitoare de petrecere a timpului.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu