Astro Astrologia zodiilor

2010: Anul Tigrului in zodiacul chinezesc


Astrologie - Anul tigrului

Anul 2010 este cunoscut in astrologie si ca Anul Tigrului si a inceput sub cele mai bun auspicii chiar de sarbatoarea Sf. Valentin, pe 14 februarie. Este un an al transformarilor, marcat de atingerea prin eforturi proprii a unor noi orizonturi spirituale si mentale.

Intrucat animalul care guverneaza acest an este Tigrul, anumite trasaturi ale sale se vor regasi si pe parcursul acestei intregi perioade, marcata de apelul la forta fizica si chiar de agresivitate, ceea ce nu face din 2010 un an binecuvantat, dar exista din fericire si lucruri pozitive de evidentiat pentru 2010.

In plan financiar se pot anunta dificultati sau chiar dezastre, dar cei care le vor supravietui, se vor regasi mult mai puternici si mai stabili financiar la finalul acestei perioade. Atentie deosebita trebuie acordata scenei politice de unde poate aparea neprevazutul care sa afecteze pe neasteptate chiar si pe cei mai versati oameni de afaceri.

Foarte importante pentru 2010, Anul Tigrului, vor fi eforturile personale, acum fiind nevoie mai mult decat oricand sa se mizeze pe propria experienta si pe abilitatile specifice si mai putin pe ajutorul celorlalti, care si ei vor fi suficient de aglomerati cu sarcini si probleme diverse ca sa mai poata raspunde multumitor la cererile de ajutor.

Trasaturile de personalitate si abilitatile caracteristice pentru Anul Tigrului sunt Determinarea, Spiritul de aventura, Independenta, Inventivitatea, Generozitatea, Impulsivitatea si Prezenta de spirit. Toate acestea vor trebui sa faca parte din bagajul nostru emotional si profesional pentru a face fata cu brio acestui an, nu foarte comod pentru multi dintre noi.

Intrucat Tigrul este si un lider prin excelenta, in 2010 se vor putea afirma si confirma persoanele pline de carisma si stapane pe sine, care pot afisa si transmite atat incredere si putere, cat si o stare de spirit pozitiva si usor inclinata catre gluma, foarte utile atunci cand doresti sa tii lucrurile sub control pentru a indeplini toate obiectivele propuse.

Tigrul este de cele mai multe ori imprevizibil si se poate manifesta devastator cu toti cei din jurul sau, de aceea va fi nevoie si de masuri suplimentare de precautie precum si de prudenta in toate demersurile intreprinse in acest an. In plan emotional, trebuie evitat si combatut stresul cat mai bine si tinute sub control cam toate sentimentele si starile negative.

Moderatia in toate va insemna cu adevarat pentru 2010 o alegere foarte inspirata daca ne dorim sa nu ne trezim pe la sfarsitul anului complet la capatul puterilor si cu o sumedenie de probleme suplimentare pe cap. Toate energiile vor trebui deci canalizate catre indeplinirea obiectivelor propuse si nicidecum risipite fara noima, in conflicte si tensiuni minore.

Printre cei care vor beneficia din plin anul acesta de conjunctura oferita de Anul Tigrului se numara si militarii, politicienii, antreprenorii, agentii de bursa, dar si artistii, educatorii sau exploratorii profesionisti. Pentru confirmare puteti studia comparativ si alti ani ai tigrului din trecut precum 1962, 1974, 1986 sau 1998.

In zodia Tigrului s-au manifestat si foarte multe celebritati de prim rang, persoanele nascute sub asemenea auspicii fiind cam toate persoane ambitioase si pline de determinare, care cunosc repede succesul si stiu sa se mentine in top fara probleme: Agatha Christie, H.G. Wells, Tom Cruise, Leonardo DiCaprio, Jodie Foster, Marilyn Monroe, Demi Moore, Tom Berenger.

foto © Northfoto

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu