De curând mi-am schimbat locul de muncă. Birou nou, responsabilităţi noi, oameni noi, experienţe noi. Am o colegă a cărei poveste de viaţă m-a făcut să deschid şi mai tare ochii faţă de tot ce mă înconjoară şi m-a determinat să vă avertizez şi pe voi de un pericol major care, din păcate, ne paşte pe cei mai mulţi dintre noi: instabilitatea, lipsa de siguranţă a jobului.
În zilele noastre nu mai ai toate şansele de a ieşi la pensie de la primul loc de muncă pe care îl ai (nici nu ar fi dezirabil aşa ceva), aşa că trebuie să fim mereu în alertă, mereu cu ochii în patru pentru că nu se ştie cât de lungă va fi viaţa companiei în care lucrăm, de exemplu. Un lucru extrem de important de reţinut ne atrage atenţia că nimeni nu este de neînlocuit, aşa că nu trebuie niciodată să ne culcăm pe o ureche crezând că suntem o componentă vitală a organizaţiei şi că nimeni niciodată nu va face treaba la fel de bine sau că fără noi firma s-ar nărui.
Colega pe care o menţionam la începutul articolului s-a trezit, la o vârstă onorabilă, după destui ani în câmpul muncii că locul ei de muncă este desfiinţat să că este pusă în faţa situaţiei de a-şi găsi cât mai repede altceva pentru a-şi putea întreţine familia şi a onora datoriile la bănci. Nu fusese la un interviu niciodată, nu avea un cv construit după ultimele standarde, nu avea cont pe niciunul dintre portalurile binecunoscute de joburi, nu avea experienţa de a se „vinde” unui potenţial angajator.
Acest articol este un semnal de alarmă pentru cei care s-au culcat pe o ureche la locul de muncă. Omul contemporan este cel care îşi îmbogăţeşte mereu cv-ul, care e mereu la curent cu ce se cere şi ce apare pe piaţa muncii, care profită de orice ocazie de formare, de perfecţionare, care aduce în orice moment un plus de know-how, astfel încât orice potenţial pericol să nu fie o poartă deschisă spre depresie ci o oportunitate ce poate fi valorificată.
Adauga comentariu