Sanatate Sfaturi si sugestii

Hipoglicemia


Sanatate - Hipoglicemia

Cunosc persoane care nu se pot abţine de la dulciuri, deşi greutatea lor nu prea le permite acest lux, dar care îşi argumentează comportamentul spunând că au hipoglicemie. Nu ştiu dacă manifestă realmente această problemă, dar hipoglicemia există şi trebuie tratată cu seriozitate.

Hipoglicemia este un termen care denumeşte scăderea concentraţiei zahărului din sânge, fapt care împiedică buna funcţionare a organismului.  Apariţia hipoglicemiei este determinată de complicaţii ale diabetului zaharat, determinate de supradoze de insulină sau de alte medicamente specifice, de consumul de alcool, de boli ale ficatului, pancreasului, rinichilor sau boli ereditare legate de metabolism.

O hipoglicemie uşoară poate fi recunoscută prin următoarele simptome: greaţă, stări de nelinişte, senzaţie nestăpânită de foame, mâini şi picioare reci, transpiraţie abundentă, tahicardie, frisoane. Dacă apar: anxietatea, lipsa de concentrare, tulburări de vedere şi ameţeli, convulsii, pierderea conştienţei, atunci hipoglicemia este medie sau chiar severă.

Primul ajutor în caz de hipoglicemie constă în consumarea de alimente sau băuturi bogate în zahăr, dar dacă simptomele persistă sau dacă aceste crize apar din nou, cu o frecvenţă tot mai mare, este necesară consultarea unui medic pentru a primi un tratament eficace.

Pentru a evita apariţia hipoglicemiei este bine să adoptăm o dietă echilibrată, un stil de viaţă sănătos, să nu facem exces de efort fizic şi intelectual, să respectăm programul de somn necesar bunei funcţionări a organismului, să consultăm medicul imediat ce trupul nostru ne dă semnale de alarmă.

foto Wikipedia

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu