Nu-mi aduc aminte vreodata sa fi renuntat la ceva, cu atat mai putin la persoane sau lucruri care imi sunt aproape. Da… nu am invatat sa pierd!
Sentimentul de a fi infranta nu se apropie nici pe departe de ceea ce imi doresc. Cand vreau ceva anume, nimeni si nimic nu imi sta in cale. Cu atat mai putin as putea sa las sa plece din viata mea persoana iubita, pentru care as face totul.
Urasc cuvantul “daca”. Ce ar fi fost daca as fi facut… as fi spus, as fi actionat… Nu ma las condusa de frica, ci de ambitia de a nu avea regrete, iar pentru asta voi face tot ce imi sta in putere ca sa lupt. Doar cand nu voi mai avea arme, cuvinte si dorinta de a razbate, de-abia atunci voi spune ca renunt, numai in momentul in care am epuizat toate caile si posibilitatile de a intoarce situatia in favoarea mea.
Nu as avea cum sa renunt la iubirea mea ca si cum ar fi un lucru neinsemnat, care se intampla zilnic. Voi lupta pana in ultima clipa. Pana in momentul in care el imi spune “Nu te mai iubesc!”. Doar atunci inima mea va inceta sa mai bata, picioarele se vor transforma in plastilina si o mana invizibila va lua cu ea suflarea mea. Dar pana atunci voi face tot posibilul ca el sa se reindragosteasca de mine.
Pentru ca ma simt datoare fata de inima mea, fata de iubirea ce o port, sa lupt, pentru mine, pentru noi si pentru ce avem. Asta inseamna sa iubesti! Niciodata sa nu renunti la voi, indiferent cat de grea pare o situatie. Mereu exista o sansa atat timp cat nu renunti inainte sa se fi intamplat macar ceva care sa te dermine sa faci asta.
Adauga comentariu