Dragoste si Sex Relatii

Fostul prietenei tale iti face avansuri??

Fostul prietenei tale iti face avansuri??O prietenie trece prin multe obstacole care testeaza taria ei, insa lucrul cel mai des care distruge pana in temelii o prietenie este aparitia unui baiat, iar daca este vorba de un fost este si mai rau, deschizand usa spre un razboi total.

Tu trebuie sa te gandesti ce valoreaza mai mult pentru tine: sentimentele tale sau prietenia. Insa, indiferent de concluzie, trebuie sa incerci sa faci fata situatie cu tact si diplomatie.

Nu te grabi in a lua o decizie. Daca fostul iubit al prietenei tale iti face avansuri, insa tu nu simti nici un fel de atractie sau dorinta de a da curs acestor mici flirturi, este suficient sa ii spui in fata si direct ca nu esti interesata. Fara a incerca sa ii menajezi sentimentele pentru ca orice ai spune tu poate fi interpretabil pentru el. E important sa fii foarte clara si directa cand il refuzi fara sa oferi vreo speranta ca ar fi ceva posibil pe viitor.

Problema uriasa apare cand tu realizezi ca simti ceva pentru el si ca intre voi este o atractie pe care nu o poti controla, iar atunci exista doua solutii:

1.    Daca tu cu prietena ta aveti un istoric lung, incarcat, in care ati trecut prin foarte multe impreuna si stii ca prin a accepta o relatie cu el i-ai rupe inima, va trebuie sa te gandesti bine daca merita asta. Iar daca tu consideri ca prietenia voastra este mai importanta decat el, atunci iti vei calca pe propria inima, vei inceta sa mai flirtezi si vei face tot posibilul sa il eviti si sa nu ai nici un fel de contact cu acesta. Pentru ca e greu sa iti cladesti fericirea pe spatele altor persoane.

2.    Desi tii enorm de mult la prietena ta si ai face orice pentru ea, nu poti sa te mai amagesti si realizezi ca sentimentele pentru el sunt serioase si ca pe zi ce trece va indragostiti tot mai mult. Atunci este obligatoriu sa vorbesti cu ea. Nu este deloc indicat sa afle de voi doi dintr-o barfa, un zvon provenit de la alte persoane. Chiar daca este crud si dureros, macar partea asta a prieteniei voastre trebuie sa fie corecta: fii sincera cu ea si spune-i adevarul. Cel mai posibil este ca prietenia voastra sa nu poata trece peste acest hop. Este aproape imposibil sa vezi un fost iubit in bratele altei persoane (mai ales sa fie si cea mai buna prietena a ta) si sa nu ti se sfasie inima.

Daca ai luat decizia sa fii cu el: intai asigura-te ca el nu vrea sa se combine cu tine doar ca sa se razbune pe ea, sau doar sa te aiba ca umplutura pana ce isi revine dupa fosta relatie. Daca e totul bine si frumos intre voi, nu te grabi sa popularizezi relatia, nu frecventa locuri in care prietena ta stii ca merge des, etc. Mai pe scurt, nu incerca sa o ranesti degeaba. Ii va trebui si ei timp pana ce isi va reveni si sentimentele ei vor gasi un echilibru. Iar daca relatia voastra de prietenie isi revine printr-un miracol, niciodata nu ii povesti despre ce se intampla intre tine si iubitul tau (fostul ei) pentru ca, desi nu o sa fie cu rea intentie, o sa redeschizi niste rani care de abia au fost cicatrizate.

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu