Animale de companie Lifestyle

Strainii si nu romanii adopta de regula animalele fara stapan din Romania

Strainii si nu romanii adopta de regula animalele fara stapan din Romania

In mod trist, adaposturile din Romania sunt vizitate frecvent nu de catre cetatenii romani ci mai degraba de catre cetateni de peste hotare, generosi si iubitori de animale, care nu se feresc sa adopte fiintele fara stapan fie si din alte tari decat din tara lor de origine.

La polul opus, multi dintre romani se plang inca de neplacerile cauzate de animalele comunitare lasate de izbeliste pe strada si, mai mult, chiar iau in ras eforturile deloc de neglijat ale edililor si ale asociatiilor particulare care si-au asumat de-a lungul timpului sarcina ingrijirii unor astfel de animale lipsite de sansa si condamnate fie la eutanasiere, fie la o existenta mizerabila si chinuita.  

Pentru Romania, aceasta reprezinta o situatie prin nimic iesita din comun, conationalii nostri demonstrandu-si "dragostea fata de aproape" si din acest punct de vedere, nu degeaba din 1990 si pana in prezent romanii fiind aratati cu degetul pentru modul in care sunt tratati pe la noi copiii, persoanele cu handicap, alte categorii de persoane defavorizate sau, in cazul de fata, animalele fara stapan, lasate la mila lui Dumnezeu si a catorva grupuri de voluntari, consecventi in activitatea lor si capabili sa aduca o schimbare in bine si pentru acesti orfani din lumea celor care nu cuvanta.

Conform statisticilor referitoare la animalele fara stapan, oficial se stie ca exista romani care adopta animale din adaposturile comunitare, dar tot statisticile ne spun ca, in realitate, asemenea persoane isi asuma responsabilitatea ingrijirii animalului astfel "infiat" doar pentru o scurta bucata de vreme, lasandu-l apoi de capul sau sa se descurce prin mahalalele marilor orase ale patriei sau, daca sunt persoane mai miloase, incropindu-i un adapost "mobil" prin preajma blocului de locuinte ori a sediilor comerciale pe unde isi desfasoara activitatea.

Neoficial, alti iubitori de animale din Romania, de data aceasta mai responsabili decat primii, calca si acestia rar pe la padocurile din proximitatea zonei unde locuiesc, dar in schimb ei chiar "adopta" unul sau mai multe animale luandu-le direct de pe strada, pui sau adulti, catei ori pisici, si oferindu-le acestora nu doar caldura si adapost, dar si multa afectiune, asistenta calificata a unui veterinar si tot necesarul de zi cu zi in limita bugetului de care dispun.

Lucrurile stau astfel de ani buni de zile, iar situatia este binecunoscuta atat de catre autoritatile locale, de catre veterinarii cu practica si autoritatea careia i se supun, de catre organizatiile pentru protectia animalelor precum si de toate forurile implicate in ocrotirea si gestionarea "faunei" marilor orase.

Colac peste pupaza, ca si cum lucrurile nu ar fi stat suficient de prost pe la oras, de cativa ani buni si in mediul rural tot mai multi posesori de caini si/sau pisici au inceput sa-si abandoneze fara nici un scrupul animalele din propria ograda, inrautatind astfel o situatie care si asa nu statea deloc pe roze si complicand si mai rau itele acestei probleme.

O marca a civilizatiei de pretutindeni a fost si ramane pe mai departe grija fata de animalele fara stapan, care nu pot fi acuzate de nimeni pentru simplul fapt ca exista si care nu se pot descurca nicicum doar prin propriile lor puteri, fiind nevoie pentru aceasta de asistenta constanta si neconditionata a unor profesionisti precum si de voluntari cu suflet mare care sa puna impreuna putina ordine in haosul generat de abandonul si de inmultirea necontrolata a cateilor si pisicilor din Romania.

Adoptia animalelor fara stapan este modalitatea ideala si o practica obisnuita in orice tara europeana prin care bugetul local sau cel al organizatiilor particulare alocat intretinerii acestor animale sa poata ramane pe linia de plutire, iar astfel de gesturi individuale nu reprezinta nici pe departe un efort deosebit atunci cand stii ca iti poti permite sa intretii macar un catel sau o pisica orfana, care iti vor multumi in felul lor original, oferindu-ti loialitate deplina precum si compania lor vesela si pasnica, adeseori mult mai placuta si plina de recompense decat ar parea la o prima vedere.

Fie ca sunt de rasa nobila sau nu, cateii si/sau pisicile nu ne pot face de rusine atunci cand ne afisam cu acestia in public sau atunci cand primim oaspeti de seama prin casele noastre, gestul in sine de a adopta un animal fara stapan dovedind suficienta noblete pentru a inchide gura rauvoitorilor si a demonstra astfel ca se poate si in Romania sa exista o deschidere catre o astfel de problema, prin nimic mai putin demna de atentie decat altele care de asemenea necesita multa daruire de sine, donatii pe cat permite buzunarul fiecaruia si multa, multa organizare.

Toti cei care au inteles si persevereaza in aceasta directie, a civilizatiei si a sacrificiului personal, merita admiratia si suportul nostru neconditionat, acestia fiind de fapt si romanii care reprezinta la superlativ tot ceea ce are mai bun de oferit natiunea noastra si tot acestia putand ajuta din plin la schimbarea de mentalitate atat de necesara in prezent, indiferent daca e vorba despre copii necajiti,  persoane lipsite de orice sursa de venit sau animalele fara stapan.
 

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu