Animale de companie Lifestyle

Papagalul Ara albastru-auriu

Unii dintre cei mai frumoşi papagali sunt consideraţi reprezentanţii speciei Ara albastru-auriu. După cum indică şi denumirea, aceşti papagali au penele de pe spate şi aripi albastre şi pe piept galbene. Chipul este alb cu dungi negre şi, ca aspect distinctiv, au gâtul negru. Coada are cam aceeaşi lungime ca şi corpul şi are pene albastre deasupra şi aurii dedesubt.

Dacă îţi doreşti un astfel de papagal, este bine să îl achiziţionezi pui şi să îl obişnuieşti cu cât mai multă lume, căci dacă îl ţii izolat va fi timid şi fricos. Sunt inteligenţi şi pot fi dresaţi însă capacitatea lor de verbalizare şi imitare a sunetelor este redusă. Sunt foarte amuzanţi şi plini de energie însă nu trebuie să îi laşi să îşi facă de cap, liberi şi nesupravegheaţi pentru că e posibil fie să îţi distrugă totul în jur, fie să înghită substanţe nu tocmai bune pentru ei.

În ceea ce priveşte hrana, papagalii Ara se mulţumesc cu hrana specială pe care o poţi găsi în orice pet shop, iar dacă le mai dai din când în când şi câte 2-3 nuci sau seminţe, vor fi cei mai fericiţi.

Foarte important, în îngrijirea papagalilor Ara, este duşul, adică stropirea periodică a penelor cu apă.

Ideal este să le oferi o colivie generoasă ca spaţiu, pe care să o suspenzi la 1 metru deasupra solului şi pe care să ai posibilitatea să o scoţi şi afară, mai ales pentru a le oferi duşul despre care aminteam mai sus.

În concluzie, papagalii Ara pot fi crescuţi cu uşurinţă în apartament şi, dacă le oferi îngrijirea şi dragostea necesară, îţi vor ţine companie chiar şi 50 de ani.

 

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu