Lifestyle Timp liber

Salutari din trecut!

Recunosc, uneori curiozitatea din mine este ca un drog de care nu ma pot desparti si in unele cazuri imi bag nasucul unde nu imi fierbe oala.

Asa am ajuns sa fac curatenie intr-un apartament de inchiriat, cu parul strans coc si cu nervii intinsi la maximum, luptandu-ma cu praful si cu caldura insuportabila care imi lipea hainele de piele in timp ce trancaneam de una singura aruncand vina pe toata lumea pentru problemele mele.

Printre praf si hartii am dat intr-o camara peste o punga plina ochi. Uitandu-ma mai atent la ea si desfacand siretul cu care era legata am descoperit ca era plina cu vederi. Am ramas nitel uimita, dar am scos punga si am insirat continutul ei pe pat, m-am asezat jos ca un mic musulman si am inceput sa ma uit la fiecare vedere in parte.

Majoritatea erau alb-negru, cateva color, un pic cam sterse din cauza anilor ce au trecut peste ele, unele datand chiar de acum 50 de ani. A fost ciudat sa ma uit prin trecutul altcuiva, aveam impresia ca invadez o viata care nu imi apartine.

Erau vederi din toata tara: Baia-Mare, Oradea, Timisoara, Cluj, Constanta, Bucuresti, Bacau, Iasi, Suceava etc, de la Mircea, Alina, Mica, Dan, Andreea, Paula, Cristina etc. Toate avand ori urari de bine, ori informatii scurte si comice cu ce faceau in acel moment, fie intrebari sau un simplu “Mi-e dor de tine!”, fiecare terminandu-se cu “de abia astept sa ne revedem”.

Nu am putut sa nu zambesc facand comparatie intre sms-urile de acum si acele vederi. Intr-un fel ciudat, in zilele noastre vederile s-au transformat in simple sms-uri, noi renuntand la a mai pierde timpul cu alegerea unei vederi si mersul pana la posta pentru a o expedia. Ne am simplificat modul de comunicare insa am pierdut ceva pe drum.

E altceva cand alegi o vedere, cand incerci sa vezi exact care ar fi cea mai potrivita pentru a exprima ce traiesti tu in acel moment si scriind exact ce simti in acel moment. Avantajul ar fi, in ce priveste sms-ul, ca ajunge in cateva secunde in timp ce o vedere poate ajunge la persoana in cauza chiar si dupa cateva zile bune.

Insa e ciudat ca doar dupa cateva secunde putem sterge sms-ul fara prea multe remuscari … dar sa arunci sau sa rupi o vedere nu o poti face, pentru ca simti ca ai lovi in persoana care a rupt din timpul ei pentru a-ti scrie tie si uneori ajungi sa le pastrezi cuvintele frumoase chiar si dupa 50 de ani.

Acum, vazandu-le pe cele descoperite in camara din apartament, apreciez mai mult standurile cu vederi si mi-am facut promisiunea sa nu mai trec pe langa ele doar aruncand o privire ci asternand pe spatele lor cateva cuvinte si expediindu-le apoi catre persoane dragi din viata mea.

foto Northfoto

 

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu