Lifestyle Muzica si vedete

Celine Dion este cea mai buna voce feminina pop a planetei

Celine Dion este cea mai buna voce feminina pop a planetei

Magic FM o aniverseaza vineri, 29 martie, pe celebra cantareata canadiana Celine Dion și va difuza pe parcursul zilei cele mai frumoase cantece ale artistei.
 
„Celine Dion este cea mai buna voce feminina pop a planetei”, afirma realizatoarea Magic FM Liana Stanciu.
 
„Anul trecut a lansat un album de cantece în limba franceza, ceea ce demonstreaza ca nu a uitat de unde a plecat, ca nu și-a uitat originea”, mai spune Liana.
 
Originara din Charlemagne (Quebec, Canada), Celine Dion este una dintre cele mai apreciate cantarete ale tuturor timpurilor. Artista s-a nascut în 1968 şi este cea mai mica dintre cei 14 copii ai familiei sale.
 
În copilarie, Celine a cantat împreuna cu rudele ei într-un club micut, iar acest lucru a ajutat-o sa se obișnuiasca ușor cu cantatul live. La varsta de 12 ani, Celine Dion a compus un cantec în franceza şi l-a trimis unei case de discuri. Astfel, a reușit sa-i atraga atentia lui Rene Angelil, un respectabil manager. Angelil a crezut atat de mult în talentul lui Celine, încat și-a ipotecat casa pentru a-i putea finanta albumul de debut. Investitia s-a dovedit a fi una profitabila. În scurt timp, Dion a devenit foarte populara în Canada, iar în 1983 a devenit prima artista canadiana care a primit un Disc de Aur în Franta.
 
A intrat în Guinness Book of World Records (Cartea Recordurilor) pentru cel mai bine vandut album în limba franceza din toate timpurile. "D'eux" ("The French Album") s-a vandut în peste 6.4 milioane de exemplare şi a ajuns pe primul loc chiar şi în topurile din Marea Britanie.
 
În 1988 a reprezentat Elvetia la Eurovision; piesa interpretata de ea, „Ne partez pas sans moi”, a caștigat concursul (desfașurat la Dublin).
 
În peste 30 de ani de cariera muzicala, Celine Dion a primit nenumarate premii, iar discurile sale s-au vandut în peste 200 de milioane de exemplare în întreaga lume.
 
Anul trecut, Celine Dion a lansat un nou album în limba franceza ("Sans attendre"), de curand a reînceput seria concertelor în Las Vegas și a anuntat ca este aproape gata de lansare și un nou album în limba engleza ("Water and a Flame").
 
Asculta vineri, 29 martie, la Magic FM cele mai frumoase cantece şi povestea celebrei Celine Dion.