Sustinerea afacerilor mici si mijlocii din Romania a adus un plus de oxigen pentru intreaga economie romaneasca si inclusiv bugetul national beneficiaza in prezent de un supliment binevenit gratie acestei inspirate politici economice.
Din pacate insa angajatii din acest sector de activitate nu sunt deloc multumiti de modul in care isi desfasoara activitatea deoarece stilul general de lucru este caracterizat printr-o marcata lipsa de incredere fata de subordonati si absenta oricaror sanse reale de promovare in cadrul afacerii unde isi desfasoara profesiunea.
Patronii unor astfel de afaceri mici si mijlocii supravegheaza cu ochi de vultur toate detaliile care vizeaza sarcinile zilnice de indeplinit si nu accepta comentarii din partea angajatilor, care isi executa intocmai indatoririle chiar daca nu inteleg foarte bine finalitatea lor practica.
Controlul excesiv al desfasurarii activitatii economice impreuna cu supravegherea constanta a angajatilor blocheaza practic orice initiativa profesionala venita din partea acestora si nu e greu de inteles faptul ca a fi parte dintr-o afacere mica si mijlocie in Romania nu mai reprezinta de mult un obiectiv profesional ci doar o slujba oarecare, care sa iti permita sa supravietuiesti financiar in niste conditii foarte modeste.
Multi dintre profesionisti buni pe care i-a avut Romania in trecut s-au pierdut de fapt astfel, oferindu-si serviciile unor manageri slab pregatiti, plini de sine si motivati doar de dorinta de a inregistra profituri pe termen scurt.
In terminologia economica internationala asemenea practici la nivel de manageriat sunt numite cu termenul de micromanagement sau management cu atentie excesiva la detalii minore. In Romania insa se vorbeste mai degraba despre stilul balcanic de a face afaceri, adica despre specularea pietii pentru un profit imediat, fara grija zilei de maine si chiar si fara un plan de afaceri cat de cat inchegat.
Aproape orice investitor serios isi doreste, odata demarata afacerea sa, sa se dezvolte in anii care vor veni si face toti pasii necesari in aceasta directie, apeland inclusiv la serviciile unor profesionisti veritabili si bazandu-se in buna masura pe suportul acestora pentru reusita sa in afaceri.
In Romania insa intreprinzatorii mici si mijlocii s-au plans mereu de politicile fiscale din trecut, de lipsa de stimulente si de birocratie, dar foarte putini au apelat la propriii angajati sau la alti profesionisti cu experienta pentru a identifica solutii de succes, care sa le permita supravietuirea chiar si in cele mai dure conditii economice.
Managerii de afaceri mici si mijlocii s-au bazat si se bazeaza in continuare pe propriile decizii si mai putin pe stimularea colaboratorilor apropiati, care si dansii pot ajunge sa cunoasca in detaliu aspecte diverse ale activitatii pe care o desfasoara. Astfel s-au si inmultit de fapt patronii atotstiutori, de formatie "enciclopedica", care nu intamplator au ajuns sa blocheze prin activitatea lor segmentele dinamice ale economiei romanesti din cauza lipsei evidente de competenta in afaceri.
Micromanagementul genereaza peste tot in lume un mediu de lucru irespirabil, unde stresul si lipsa de motivatie in plan profesional vor indeparta constant profesionistii veritabili, incurajand in schimb coruptia, furturile de la locul de munca si scaderea randamentului profesional.
Se asteapta de la subordonati performanta si seriozitate, desi managerul nu pune mai intai dansul accentul pe realizarea profesionista a proiectelor economice in sine ci mai degraba pe disciplina si politica de imagine care sa permita promovarea pe piata a unor produse si servicii slabe calitativ, dar inca cerute de publicul prost informat.
Micromanagementul nu este mai niciodata viabil din punct de vedere economic deoarece se bazeaza exclusiv pe abilitatile profesionale ale managerului, care oricat ar fi de bine pregatit, tot nu va reusi sa isi transforme afacerea intr-un succes real in absenta unei stranse colaborari intre manager, angajati si clientii interesati de produsele oferite.
Nimeni din afara nu poate impune, asa cum se mai intampla la companiile mari, o altfel de politica manageriala, iar situatia aceasta nefericita se poate prelungi si cu zecile de ani, schimbandu-se regulat doar angajatii vechi cu altii noi, suficient de disperati incat sa accepte orice conditii de munca numai sa stie ca la incheierea lunii vor avea de luat ceva bani pentru prestatiile lor.
Intrucat micromanagementul este un comportament specific sefilor care au o foarte buna imagine despre sine, o schimbare de mentalitate la asemenea persoane va surveni cu mare greutate, neexistand in prezent nici o parghie economica care sa forteze un manager sa isi ajusteze stilul de conducere la niste standarde superioare.
Sarcina schimbarii mentalitatii sefului ramane deci in intregime pe umerii angajatilor interesati direct de conditii mai bune de munca, iar acestia vor reusi sau nu sa isi faca un trai mai usor in functie de cat de abili si uniti vor fi demersurile lor condamnate oarecum din start.
O alta cale nu prea exista, iar daca totusi se poate face si altceva atunci e bine sa aflam cu totii acest lucru pentru a putea stopa cu eficienta aceasta practica a micromanagementului, foarte daunatoare nu doar pentru o afacere mica sau mijlocie, dar chiar pentru intreaga economie romaneasca din zilele noastre.
Adauga comentariu