Cariera Consultanta

Cuvinte-cheie pentru prezentarea profesionala

Cuvinte-cheie pentru prezentarea profesionalaLa interviul profesional, dar si in cadrul unei prezentari profesionale care se doreste de succes trebuie cu totii sa facem apel si la unele cuvinte-cheie, care sa transmita mai eficient mesajul gandit de noi, aceste cuvinte facand parte din bagajul oricarui bun profesionist si permitand deci o captare mai buna a atentiei precum si realizarea unei prezentari de mare efect la publicul-tinta.

Desi pare usor la prima vedere sa introduci asemenea cuvinte-cheie in cadrul prezentarii profesionale, experienta i-a invatat pe multi ca trebuie acordata o atentie marita la dozarea unor asemenea cuvinte in continutul discursului pentru a nu jigni si irita audienta cu clisee perimate, spuse de dragul de a fi spuse si complet lipsite de sens. Pentru ca mesajul sa sune cat mai natural este indicat sa se faca apel si la unele tehnici de prezentare, special gandite pentru a include la momentul potrivit si cuvintele-cheie menite sa asigure succesul profesional.

Sabloanele verbale sunt permise si chiar incurajate in cadrul unei prezentari profesionale, dar ele trebuie folosite doar atunci cand discursul permite acest lucru, efectul nefiind deloc unul negativ ci conducand la fixarea informatiilor transmise pe parcursul prezentarii. Vorbitorul insusi trebuie sa fie constient de forta cuvintelor-cheie alese pentru aceste situatii comunicare, iar discursul trebuie pregatit in avans cu multa atentie pentru a nu lasa sa se strecoare nici o posibila eroare de constructie a sa.

Originalitatea si improvizatiile de moment ar trebui folosite foarte rar atunci cand se apeleaza si la cuvinte-cheie in cadrul unei prezentari profesionale deoarece publicul poate obosi repede incercand sa inteleaga vorbele de duh si subtilitatile de limbaj, fapt care va conduce la distragerea atentiei de la esenta unei astfel de prezentari. Cuvintele-cheie trebuie de fapt sa probeze acum competenta reala, iar utilizarea lor selectiva va putea demonstra acest lucru desi uneori poate poate aparea si impresia de comunicare usor fortata.

In formularile care fac apel la cuvintele-cheie exprimarea trebuie sa fie concisa, iar datele de interes listate simplu, fara alte detalii secundare. Multe cuvinte-cheie sunt deja incarcate de sensuri care transmit forta, eficienta si spiritul de organizare, iar a detalia aceste trasaturi profesionale poate usor transforma discursul intr-unul regizat, fals si nelalocul sau. Tonul general se bazeaza de fapt pe impactul decisiv al cuvintelor-cheie si de aceea se va pune accentul mai degraba pe judicioasa introducere a lor in cadrul discursului si nu pe alte detalii, si acestea importante, dar putand sa strice totusi succesul prezentarii profesionale.

Din punct de vedere gramatical, verbele de folosit intr-o prezentare care include si cuvinte-cheie ar trebui sa fie intotdeauna la diateza activa si capabile sa transmita determinare si fluiditate. Tot acum sunt de folosit mai tarziu in cadrul prezentarii si verbe descriptive, care sa sublinieze eficient abilitatile si competenta profesionala. Substantivele alese de asemenea trebuie sa fie cat mai descriptive, iar numeralele prezente destul de des pe parcursul intregii prezentari. Adjectivele si adverbele, adica partea cu detaliile secundare, se folosesc mai rar, iar interjectiile, verbele la imperativ si orice cuvant care presupune subiectivismul nu au ce cauta in cadrul prezentarii profesionale.

Nivelul de competenta lingvistica al vorbitorului merita suliniat tot prin cuvinte-cheie specifice elitei profesionale, astfel dezvaluindu-se subtil si fara gres gradul general de educatie, dar si experienta profesionala bogata. Cu cat mai specializate vor fi cuvintele, cu atat mai de succes va fi si prezentarea profesionala pe ansamblul ei. Minciuna si inselaciunea nu se pot strecura in prezentarile bazate pe cuvintele-cheie deoarece vor constrasta atat de mult cu restul prezentarii incat vor fi astfel usor de descoperit.
 
Dintre cuvintele-cheie des utilizate in cadrul prezentarilor profesionale va putem propune si o scurta lista, nici pe departe completa sau specializata pe vreun domeniu profesional, dar reprezentativa totusi pentru tema articolului nostru:

– planificare, strategie, design, organizare, dezvoltare, media,
piata, competitie, aptitudini, comunicare, initiativa, decizii,
rezultate, performanta, competente, reusita, capacitate de adaptare, management, spirit de echipa etc.

Acestea si multe altele se pot introduce firesc in prezentarile profesionale tintite pentru un anumit domeniu de activitate, putandu-se prin intermediul lor sa se atinga succese deloc de neglijat in cadrul interviurilor profesionale sau in fata unei audiente formate din profesionisti avizati.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu