Cariera Lifestyle

Batalia dintre sexe: Pensiile femeilor sunt intotdeauna mai mici


Cariera - Pensii

In special din cauza intreruperilor repetate ale activitatii profesionale, femeile risca sa obtina o pensie mai mica decat aceea a barbatilor, lucru care se repercuteaza negativ asupra calitatii vietii lor de dupa pensionare.

Barbatii sunt mai norocosi din acest punct de vedere, dar mai putin norocosi la capitolul sanatate, destul de multi neapucand nici macar sa se bucure putin de pensie, la barbati speranta de viata stiindu-se ca este mai scazuta decat la femei.

Din punct de vedere profesional, inclusiv in ce priveste dreptul la o pensie mai mare, principalul impediment l-au reprezentat pentru femei copiii si intretinerea acestora, care le consumau suficient timp si energie pentru a mai fi competitive si prezente suta la suta si la locul de munca.

Cerintele marite ale angajatorilor in ce priveste calificarea profesionala si abilitatile suplimentare sunt destul de mari, ceea ce scade si mai mult sansele femeilor de a se bucura din plin de o pensie binemeritata.

Miscarea feminista a reusit, e drept, sa promoveze o imagine de succes a femeii moderne, ceea ce a determinat multe din reprezentantele sexului frumos sa renunte la familie si copii sau sa ii treaca pe un plan secund, avand astfel un succes profesional mai mare.

Din pacate, odata cu schimbarea prioritatilor au aparut si efecte deloc de neglijat in planul vietii personale, in prezent existand o situatie catastrofala a ratei divortului, a violentei in familie si a abandonului familial practicat atat de catre parinti cat si de catre copii, ceea ce ne face sa credem ca ideologia feminista a dat gres in incercarile sale de a schimba in bine destinul femeii moderne.

Va fi nevoie pe viitor de identificarea de noi cai de urmat pentru planul vietii profesionale si personale a femeilor in general, iar unele raspunsuri incep deja sa se structureze de la sine, existand foarte multe familii in zilele noastre unde, de comun acord, munceste din greu doar unul dintre parinti, pe cand celalalt isi concentreaza eforturile mai mult in directia cresterii copiilor si a indeplinirii activitatilor casnice. Nu este solutia perfecta, dar asa s-au asezat lucrurile aproape de la sine.

In ce priveste, pensionarea femeilor si dreptul acestora la o pensie mai mare, lucrurile au luat o intorsatura decisiva de curand, odata cu trecerea fondurilor de pensii in administratie privata, acum pandindu-ne pe toti, nu doar pe femei, fie dezastrul total, fie un trai fericit la batranete, noi depinzand exclusiv de grupuri de profesionisti mai mult sau mai putin interesati de destinele noastre.

Cum vor evolua lucrurile din acest punct de vedere, numai bunul Dumnezeu mai stie pentru ca situatia nu e deloc pe roze si se asteapta o interventie mai hotarata a factorilor de decizie pentru a se recastiga increderea deja zdruncinata a populatiei in acest sistem nou de pensii private. Vom vedea daca asa se va intampla sau daca vom fi tinuti in continuare sub umbrela confuziei si a nepasarii.

foto © Northfoto

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu