Legende urbane

Câțiva dintre noi adulmecă aici, înfometați fiind, un oximoron, un contrast estetic, modern, dar șocant, în orice caz. Cei mai mulți dintre noi răspund cuvântului legendă prin a se tupila cuminți, dispuși, binevoitori, pe-aproape de obscur, demult, străbuni, morți – lista e deschisă. Însă câți dintre noi iau cuvântul legendă și se așează cu el într-o stație de metrou cu un grafitti în față, cu un cotidian pe genunchi, un cerșetor prea aproape, un porumbel prea departe? Și cine, într-un asemenea loc, îl dezbracă, cu degete reci, ancorate în realitate, mirosind sau nu a Vogue superslim, de voalul lui neclar și desuet? Și, cel mai important, ce mai rămâne?
 
Din ce în ce mai mulți oameni fac asta și, în mod surprinzător, rămâne din ce în ce mai mult – și anume o cultură urbană, a civilizației, a industriei, a coșurilor de fum, a curentului în loc de fulger, a zigzagului în loc de orizontul lin.
 
Legendele de orice fel nu sunt atât copiii locului sau ai timpului (trecut, prezent, viitor, havuz, cascadă, fluviu sau de orice fel), cât ai oamenilor. Copiii temerilor picurate în măduvă de simplul fapt de a fi, ai ruşinii, exasperării, ironiei, speranței, dorinței generale. Există, deci, legende urbane, literatura comunităților asfaltate, mentalitatea oamenilor epocii industriale, transmisă prin viu grai, ca orice formă de folclor (cuvântul folclor fiind un împrumut, adaptare a englezescului folklore, derivat al substantivului folk – oamenii obișnuiți, de rând).
 
Nu sunt anecdote ocazionale, însoțite de nume, date, chipuri, descrieri scurte și cuprinzătoare, cu iz de maximă și piperate cu malițiozitate delicios și vinovat ascunsă în spatele unor sfaturi bătrânești de final. Legenda urbană este o narațiune scurtă de mână a doua, a treia, a douăsprezecea, de mâna poporului. Datorită caracterului ei oral, colectiv și anonim, poate cunoaște variațiuni pe aceeași temă.
Citeste mai mult aici