egirl

Femeia nepotrivita in momentul nepotrivit

Femeia nepotrivita in momentul nepotrivitAm intalnit persoana potrivita la momentul total nepotrivit! Iubirea aduce acel sentiment de invincibilitate, care este ca un drog de care devii irecuperabil dependenta.
 
Cand l-am intalnit, parca m-a lovit un fulger. Stiam ca ceva se va intampla intre noi doi. Era imposibil sa nu fie asa! Atractia a fost instanta, iar tensiunea aproape palpabila dintre noi doi devenea electrizanta.
Am iubit amandoi ca doi nebuni, fara sa ne gandim la nimeni in afara de noi, fara griji, fara responsabilitati si de fiecare data la intensitate maxima. Traiam prezentul ca si cum maine nu ar mai fi venit niciodata.
Impreuna ne-am facut mai puternici, mai zambitori, mai optimisti si ne alimentam dorinta reciproca de a nu lasa obstacolele sa ne opreasca din indeplinirea obiectivelor. In acele momente nu vedeam defectele noastre, totul arata perfect, ne imbatam cu fericire. Extrem de frumos, palpitant si ca in filme.
Ne-am despartit fara a ne spune un cuvant. Parca era prea trist, parca nici unul dintre noi nu putea lua asupra lui povara cuvintelor dure ale unei despartiri. Stiam amandoi ca suntem in cu totul alte etape ale vietii. Aveam drumuri diferite, care s-au intersectat doar pentru o clipa. Eram constienti ca, in cazul nostru, dragostea nu va fi suficienta pentru a ne tine impreuna. Aveam idealuri si scopuri diferite in viata si nici unul dintre noi nu era pregatit sa se sacrifice pentru celalalt. Prea independenti, poate chiar prea incapatanti pentru a ramane impreuna…
Cand a venit ultimul moment, am stiut ca nu ne vom mai vedea, chiar daca ne priveam zambind! Si despartirea s-a produs, pecetuita de un ultim sarut! Dupa care totul s-a terminat, niciun cuvant, nicio incercare sa luam legatura unul cu altul. Nu a fost greu, nu pentru ca nu ne iubeam, ci pentru ca eram suficient de maturi sa stim ca nu putem fi impreuna.
Eu sunt fericita si pot aprecia toate momentele pe care noi doi le-am avut impreuna. Acestea ne-au ajutat sa scriem un capitol frumos din viata noastra. Suntem ceea ce suntem datorita experientelor prin care am trecut.

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu