Retete dietetice Sanatate

Mananca dietetic:Ficatei deliciosi


Retete - Ficatei deliciosi

Sunt înnebunită după ficăţei şi îmi plac în orice formă dar nu prea mă pot delecta cu ei pentru că soţul meu nici nu vrea să audă de ei. Nu am renunţat uşor la încercările mele de a-l convinge să savureze un aliment care mie îmi place atât de mult şi, după o multitudine de încercări, am descoperit soluţia salvatoare, care l-a mulţumit pe deplin şi vreau să v-o împărtăşesc şi vouă.

Pentru a prepara acest fel de mâncare aveţi nevoie de următoarele: ficăţei de pasăre, făină de grâu, făină de porumb, sare, piper, oregano, busuioc, chilli, ulei.

Ficăţeii se spală şi se curăţă bine. Făina de grâu şi cea de porumb (cantităţile le veţi potrivi în funcţie de cât de mulţi ficăţei gătiţi) se amestecă împreună şi se adaugă peste ele condimentele (puteţi folosi orice condimente vă plac).

Ficăţeii se trec prin amestecul realizat, acoperindu-se bine pe toate părţile. Se încinge bine o tigaie în care se pune puţin ulei. Ficăţeii se prăjesc uşor pe toate părţile (nu exageraţi cu prăjitul căci ficăţeii prea făcuţi devin amărui) până capătă o crustă frumoasă, aurie. Se servesc calzi cu garnitură de cartofi ţărăneşti sau piure sau (mai indicat) doar cu salată. Poftă bună!

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu