Ganduri despre psihoterapie

In interviul de astazi am ales un om ce ne poate aduce liniste prin sugestiile si indrumarile  sale,  pentru o viata departe de frustrari.
Meseria de psihoterapeut este una ce presupune multa delicatete si nu o poate face oricine la un nivel inalt si ireprosabil.
 L-am descoperit pe Cristian Manea, si am ramas placut impresionata de calmitatea si rabdarea lui, si am decis ca poate fi cel ce  ofera intelepciune in randurile de mai jos.

Protagonistul interviului meu, ne va aduce ganduri si sfaturi de a ne elibera de ceea ce ne blocheaza evolutia si posibilitatea de a ne declara implinite.
 
Cristian, iti multumesc pentru amabilitatea ta. Te rog, spune-mi, cum ai descoperit pasiunea pentru acest frumos domeniu?

– Si eu iti multumesc, Ecaterina. Posibilitatea de a impartasi cu cititoarele tale cateva dintre gandurile si experientele mele ma onoreaza. Observ ca intrebarea ta abordeaza direct si pragmatic lucrurile. Voi fi sincer, nu imi amintesc sa fi avut un moment anume care sa marcheze dorinta mea de cunoastere si evolutie. Cautarile mele au inceput timpuriu, odata cu descoperirea cartilor lui Eliade, si acum ma refer in principal la „Romanul adolescentului miop”, la Givanni Papini, Nikos Kazantzakis si altii. In incercarea de a cunoaste cat mai multe despre natura umana, am citit multa filosofie, despre marile religii ale lumii si m-am oprit la curentele orientale de gandire de care am rams fascinat, mentionandu-l aici pe unul dintre mentorii mei –Jiddhu Krishnamurti. Ulterior, am descoperit Psihologia – „stiinta sufletului” cum frumos o numeau vechii greci (psyche = suflet si logos= stiinta).

Consideri acest drum unul greu? Necesita multa rabdare si putere de a nu ceda?

–   Este intr-adevar un drum lung, insa nu l-as numi neaparat greu.  Acum, daca ma uit in urma, revad cu placere anii petrecuti la Biblioteca Centrala Universitara, la Facultate, la grupurile de dezvoltare personala, la workshop-uri si conferinte. Este un demers de durata in care, in primul rand, trebuie sa te reconstruiesti, sa te observi si sa lucrezi cu tine foarte mult. Si daca faci asta cu pasiune, cu siguranta nu ai cum sa te mai opresti…asta ma face sa ma gandesc la o replica dintr-un film care imi este foarte draga „Lucrurile bune sunt facute pentru cei ce stiu sa astepte”…iar multi dintre colegii mei care practica psihoterapia cu pasiune stiu exact despre ce vorbesc.

Ne sfatuiesti pe site-ul tau sa ne traim viata, caci merita orice clipa savurata. De unde iti iei sursa de optimism si mai ales puterea de a fi alaturi de ceilalti?

–  Este propria mea acceptiune asupra vietii. Epictet, acum 2000 de ani, ne-a spus ca „lucrurile sunt”, depinde doar de noi cum alegem sa le interpretam. Viata nu este intotdeauna usoara, dreapta sau placuta. Insa, in noi sunt toate resursele de care avem nevoie pentru a-i face fata, trebuie doar sa le descoperim.
– Optimismul meu vine chiar din natura lucrurilor pe care le fac, din faptul ca oamenii cu care am lucrat si lucrez au rezultate de multe ori spectaculoase, iar pentru mine lucrul acesta are foarte mult sens. In terapie mai exista o metafora a scaunului cu 4 picioare care exprima viata noastra. Primul reprezinta viata de familie, al doilea  munca pe care o facem, al treilea este dat de prieteni si planul social si, nu in ultimul rand, al patrulea, unde se gasesc lucruri pe care le facem pentru noi, precum pasiuni, hobby-uri, etc. Entuziasmul si echilibrul meu vin din toti acesti patru piloni ai vietii.
 
Desi traim vremuri in care libertatea de exprimare nu are granite si ne putem elibera de emotii distructive, sunt oameni care duc dupa ei o valiza de frustrari. Cum iti explici  si mai ales cum se pot ei vindeca?

–  Eliberarea emotiilor tine foarte mult si de stiinta de a comunica. Faptul ca nu suntem invatati sa comunicam intr-o maniera asertiva ne face sa nu stim sa spunem „Nu”. De multe ori acest fapt ne face sa ne simtim vinovati si datori astfel ne consumam timpul si resursele emotionale cu persoanele din jurul nostru. Aici este o discutie ampla, fiind implicate multe mecanisme cognitive si emotionale care ne duc la astfel de blocaje si care ne fac sa ne umplem „valiza de frustrari”. Procesul de „vindecare”, asa cum il numesti tu, are cateva coordonate si imi permit sa mentionez cateva  dintre ele. In primul rand persoana trebuie sa constiintizeze, sa isi doreasca si sa fie sa motivata sa schimbe ceea ce nu functioneaza in propria viata si sa inceapa un demers terapeutic de cunoastere interioara.

Boala secolului este depresia. Cauzele ei sunt multe, stres, dezamagiri in dragoste si multe altele. Spune-mi te rog, care este cheia pentru a arata din nou rasaritul unei persoane ce traieste in ceata?

–   Ar fi bine sa detin matrita acestei chei de care imi vorbesti, as multiplica-o in cateva milioane de exemplare imediat. Cum spuneai si tu, cauzele sunt multiple, noi toti suntem diferiti  si fiecare are propria cale spre rasarit. Menirea unui psihoterapeut este sa calauzeasca, sa mearga pe acelasi drum cu „omul” (spun „om” pentru ca nu imi plac etichetele gen client sau pacient) care intra in terapie, sa faca aceasta calatorie impreuna si sa-l calauzeasca pana cand va merge singur spre Soare.

Simti ca pacientii tai au incredere in tine de la prima sedinta? Sau este un aspect ce trebuie castigat? Trebuie sa le dovedesti pas cu pas ca sunt la locul si cu omul potrivit?

–   Relatia care se creeaza este una cu adevarat speciala; mie, de multe ori, imi place sa spun ca in cabinet dau cu „praf magic”. Mare parte dintre oamenii cu care am lucrat au simtit si au accesat aceasta „magie”, insa a fost meritul lor. Eu nu vand „incredere” –  este poate o chestiune legata de chimie sau eventual de consistenta a CV-ului; alegerea le apartine. Insa, am sa dezvalui un mic secret. Daca in cabinet vei invata sa ai incredere in psihoterapeutul tau, intr-un mod paradoxal vei invata astfel sa ai incredere in egala masura in tine si in viata ta. Tot ceea ce se intampla acolo este o reflexie a vietii exterioare.

Nu simti ca problemele lor devin si ale tale? Ca te impovarezi cu grijile pacientilor si linistea ta ar putea fi zdruncinata?

–   Pentru un psihoterapeut, sedinta nu se termina dupa incheierea celor 50 de minute. Sunt cazuri pentru care trebuie sa te informezi, sa studiezi, munca noastra continuand, insa nu identificandu-ne cu problemele, ci empatizand cu ele. Acestea sunt lucruri pentru care te antrenezi la facultate, la masterat, in orele de dezvoltare personala sau in formarile pe care le faci pana ajungi psihoterapeut.

Dupa experienta ta, cate sedinte de psihoterapie sunt necesare pentru ca al tau pacient sa isi gaseasca linistea? Sau depinde de afectiune, de gradul de dificultate?

– Cum iti spuneam, suntem diferiti si nevoile noastre sunt diferite. Insa, psihoterapia cognitiv-comportamentala pe care o practic face parte din scolile terapeutice de scurta durata. „La carte”, in linii mari si, evident in functie de problematica, sunt necesare intre 10-20 de sedinte. In practica mea, terapiile cele mai lungi au durat maxim 14-16 sedinte, media fiind undeva la 10-12, insa nu este o conditie.

Cu ce probleme esti cel mai des in situatia de a le rezolva? Cea mai comuna problema pe care o poti numi?

– Nu am facut un top al dificultatilor cu care oamenii vin in cabinetul de psihoterapie. Privesc fiecare sedinta intr-o maniera individualizata, in functie de nevoile si obiectivele pe care le stabilim impreuna. Cu riscul de a ma repeta, suntem unici si incadrarea intr-un diagnostic imi pare putin rigida si restrictiva. Natura umana este mult mai complexa, la fel si dificultatile cu care ne confruntam.

Consideri ca romanii s-au indepartat de stereotipuri vechi si privesc cu interes activitatea unui psiholog?

– Poate parea paradoxal, insa media de varsta a persoanelor cu care lucrez este sub 30 ani. Eu nu interpretez asta ca pe un semn rau si ca pe un semn al normalitatii si al constientizarii beneficiilor pe care psihoterapia le poate aduce in viata noastra. Faptul ca din ce in ce mai multi tineri au deschiderea sa vina la psihoterapie imi aduce dovada ca acea eticheta „mergi la psiholog, deci esti nebun” a fost data doar de necunoasterea fenomenului. In acest secol in care intr-o maniera fireasca, atunci cand avem probleme cu inima mergem la cardiolog, este normal ca atunci cand avem probleme cu gestionarea vietii emotionale, cognitive  sau relationale sa mergem la psihoterapeut. In tarile civilizate mersul la psihoterapeut este o chestiune de igiena mental-emotionala.

Esti cadrul didactic la o facultate de psihologie.  Cat de grea este munca cu studentii in acest domeniu?

– Marturisesc ca ai atins un punct foarte drag mine. Consider ca nicio stiinta pe care ai dobandit-o nu are valoare daca nu este impartasita. Studentii cu care lucrez sunt pentru mine o alta sursa importanta de entuziasm si optimism. Predau in aceeasi universitate in care am fost student si masterand iar in topul realizat de catre  Ministerul Educatiei este „Cea mai buna Universitate particulara din Romania”; pentru mine acest fapt  reprezinta un motiv de mare satisfactie insa, in egala masura, si o mare responsabilitate.
–  Este un vis devenit realitate, multumesc mentorilor mei si in fiecare zi incerc sa sadesc in sufletele studentilor cu care lucrez semintele dorintei de cunoastere si de evolutie. Daca meseria de psihoterapeut este cea mai frumoasa din lume, meseria de profesor este cea mai nobila. Si da, recunosc, ma simt norocos.
– Si pe aceasta cale vreau sa le multumesc tuturor studentilor cu care am lucrat si lucrez; pentru mine sunt o sursa continua de inspiratie si vreau sa le reamintesc prima „regula” a seminariilor noastre : „Sa zambim impreuna”

Ce sfat ai pentru cititoarele mele care isi doresc armonie si pace sufleteasca?

– Intrebarea ta ma face sa ma gandesc la ceea ce era scris pe frontispiciul Templului din Delphi – Noscete ipsum et nosces universum et deos (Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste Universul si zeii). Cred cu convingere ca in NOI se afla cheia tuturor raspunsurilor, depinde cat de pregatiti suntem sau cat de mult ne dorim sa pornim in calatoria cunoasterii de sine.