Te-am iubit atunci… te urasc acum!

"Calitatile care o atrag pe o femeie la un barbat sunt cele pe care nu le va suporta mai tarziu”, Murphy.

Ca orice poveste de dragoste totul a inceput frumos, cu cateva flirturi ici-colo, cu nopti nedormite gandindu-ma la el, cu inima bubuindu-mi in piept cand il vedeam si explodandu-mi cand m-a sarutat pentru prima data. Iar cand m-a cerut de nevasta dupa 2 ani deja imi puteam imagina viata noastra pana la adanci batranete tinandu-ne de mana sau jucandu-ne cu nepoteii nostri. Nu a fost o relatie perfecta, au fost si mici certuri si conflicte din lucruri banale, dar intotdeauna totul a avut o limita, au fost necazuri mici care acum nu au importanta, dar atunci pe moment pareau colosale.

Viata mea ajunsese sa se roteasca in jurul lui ca o planeta in jurul stelei care o vegheaza, era ca un magnet de care nu ma puteam desprinde. Cand am aflat ca m-a inselat aproape ca vedeam in jurul meu cum peretii se prabusesc si se transforma in praf, am vazut rosu in fata ochilor, nu stiam daca sa urlu, daca sa ii iau pe amandoi la palme sau doar sa cad jos si sa plang, ciudat a fost ca nu am putut face nici una din cele de mai sus, doar un gust amar mi-a umplut inima si am intors spatele si am plecat lasandu-l in urma mea. Nu am crezut niciodata ca il voi putea parasi, el devenind lumea mea, dar in clipa cand am aflat omul din fata mea care altadata arata ca un munte a devenit doar un nimic.

A incercat sa ma recucereasca, sa isi ceara iertare iar si iar, dar cand il priveam nu vedeam decat tradarea si toate visele mele manjite cu noroi, stiam ca daca il voi ierta va fi doar ceva de suprafata niciodata nu as mai fi avut incredere in el si samburele indoielii ar fi fost sadit constant in inima mea. Si atunci am ales ca nu vreau sa sufar o viata intreaga pentru o greseala a lui. Surpriza mare a fost cand am primit un telefon de la ea (amanta), am crezut ca intru in stare de soc, dar am incercat sa imi mentin tonul vocii normal, sa fiu diplomata, sa nu ma cobor la nivelul ei. Voia sa ne intalnim. Spre uimirea mea am acceptat fie doar pentru ca eram curioasa sa vad pentru cine m-a lasat.

M-am imbracat cu ce aveam mai bun, m-am dus la un salon si m-am aranjat, voiam sa arat impecabil la aceasta intalnire. Cand am ajuns la locul intalnirii si am vazut-o m-am scarbit, desi mi-am pastrat atitudinea normala. Era simpla, stearsa, mult mai in varsta decat mine si era tot ce el imi spunea ca nu-i place la o femeie, mica, mai multa slaba decat cu forme, nici macar nu puteam spune ca e draguta. Am ramas uimita, "pentru asta m-a inlocuit el!!!". Ne-am asezat la masa, avea o atitudine enervanta si vorbea de sus crezand ca astfel ma poate starni ca sa ma cert cu ea sau ceva, dar desi imi venea sa o las fara firele de par din cap am ramas diplomata, cu nivelul vocii moderat. Incerca sa ma convinga sa il las eu pe el, deoarece ea il iubeste foarte mult si ca eu is tanara si pot gasi cand vreau pe altcineva, ca ea a imbatranit si cu greu va mai putea gasi iubirea.

Nu stiam daca sa o gatui cu propriile mele maini sau sa ii dau cu un scaun in cap. Cum adica, tu care intervii in relatia mea de 2 ani, in care am investit totul, vii tu si imi spui sa las anii acestia balta, ca vezi Doamne, nimeni nu te va mai iubi pe tine. Nu stiam daca sa o scuip sau sa imi fie mila de ea. M-am ridicat si i-am zis ca nu am sa ma cobor niciodata la nivelul ei si sa tina mereu minte ca oricand il voi putea lua inapoi. I-am intors spatele si am plecat, cu inima mai putin impovarata.

Nu l-am iertat, niciodata nu o voi putea face, mai primesc uneori mailuri de la el si acum dupa 3 ani, intrebandu-ma daca sunt bine, fericita, daca imi lipseste ceva. Da, imi lipsesti tu insa acum viata mea e alta si tu nu esti in ea, iar eu am descoperit ca pot zambi si fi fericita si fara tine.

foto © Northfoto