Fie că ne place să recunoaştem sau nu, femeile sunt întotdeauna cele care au tendinţa de a prelua controlul unei relaţii. “Ce faci?”, “La ce ora termini serviciul?”, “Ce-ai făcut aseară?”, “Când ne întâlnim?” sunt doar câteva întrebări pe care ne trezim adresându-le partenerilor noştri, chiar atunci când încă nu ne-am câştigat acest drept. Totul pare o gluma la început, un alt fel de a face conversaţie, şi tendinţa poate fi chiar involuntară. De multe ori însă, bărbaţii o percep ca pe un interes prea mare din partea noastră, exact atunci când ei înşişi nu şi-au dat seama încotro merge relaţia, tendinţa care îi poate îndepărta la fel de bine cum ii poate măguli sau îi poate obişnui cu ideea că întotdeauna trebuie să-şi împărtăşească programul.
Zilele trecute mi-am petrecut după-amiaza cu o veche cunoştinţa care de ceva vreme oscilează în tot felul de relaţii, din ce în ce mai alambicate, astfel încât de fiecare dată când ne întâlnim îmi povesteşte o alta istorie, cu personaje întotdeauna noi, tangenţial legate de cele anterioare.
Nici de data aceasta, nu ştie daca e îndrăgostită. Are o relaţie cu un bărbat însurat. Primul impuls a fost acela de a mă revolta, dar eram convinsă că povestea nu poate fi atât de simplă. N-ar fi putut deveni niciodată cu atâta uşurinţă “cealaltă femeie”, şi mai ales nu ar fi ales să-mi spună, ştiind că aş putea să o judec cu voce tare, aşa cum fac întotdeauna.
S-au cunoscut la serviciu şi felul ei pragmatic de a fi l-a cucerit în mai puţin de două săptămâni. Fără ca ea măcar să îşi dorească asta. S-a surprins apoi atrasă într-un joc de-a v-aţi ascunselea, în care pasiunea a apărut brusc. Şi încă nu a dispărut. Nici ea nu îşi explica de ce.
Câta vreme ne-am băut cafeaua, a sunat-o de câteva ori. De fiecare dată, el i-a explicat ce face, cât timp va mai petrece în oraş, cu cine s-a întâlnit, când merge la cumpăraturi şi în fine, la ce ora se pot vedea. De fiecare dată, replica ei era: “Bine”.
Am întrebat-o dacă era ceva în neregulă. Mi-a explicat că nu, ci doar ca unele aspecte din existenţa lui pur şi simplu nu o interesează, şi el nu înţelege asta. Mergând spre casă, îmi răsuna în minte replica ei din ultima conversaţie telefonică. “Nu vreau să ştiu ce faci în timpul liber”. Mă gândeam ca posesivă din fire, eu n-aş putea să spun asta niciodată iubitului meu. Şi totuşi, ea o spunea cu atâta naturaleţe încât nu am avut nici un motiv să o bănuiesc de lipsa de sinceritate.
Exista aşadar şi femei care nu vor să preia controlul. Femei cărora, deşi li se oferă rapoarte constante asupra activităţii celui cu care au o relaţie, pur şi simplu nu vor să îşi încarce viaţa cu lucruri inutile. Paradoxul intervine atunci când, la fel ca şi în cazul cunoştinţei mele, ele primesc totuşi aceste informaţii fără măcar a le pretinde. Am pus totul pe seama unui soi de reflex format de iubitul amicei mele, probabil în cadrul relaţiei matrimoniale. Dincolo de asta însă, am înţeles ca e inutil să ştim tot, atâta vreme cât momentele cu adevărat importante sunt cele petrecute împreună.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu