Trăim în secolul vitezei, ne grăbim să trăim, ne grăbim să creştem, ne grăbim să ne dezvoltăm şi ne grăbim să iubim. Deşi aparent suntem în criză financiară, am adânc implementată impresia că defapt suntem într-o continuă foame de iubire. Cu toţii căutăm dragostea, cu toţii visăm la o iubire idilică şi pentru totdeauna, însă dilema este, câţi dintre noi avem răbdarea necesară să ne convingem că acea iubire merită şi este ceea ce visăm de o viaţă?!
În graba noastră uităm de detalii, nu observăm semnalele de alarmă care ne sunt de foarte multe ori aruncate în văzul ochilor… nu observăm când merită sau nu să intrăm într-o relaţie cu sufletul deschis. Mulţi dintre noi încă nu ştim ce vrem, unii dintre noi vrem aventuri, alţii dragoste pură, însă toate trec prin sita vieţii. În fuga după dragoste adesea facem greşeli, greşeli pe care le regretăm de cele mai multe ori. Însă toate aceste greşeli au şi o parte bună, ne dezvoltăm ca oameni, tragem învăţăminte, ne formăm şi astfel devenim mai puternici şi mai virtuoşi.
Ideea este că dragostea, deşi este la îndemâna oricui, trebuie să ştim să o observăm, să o descoperim, să ne deschidem acelor persoane cu care simţim că rezonăm, cu care empatizăm, cu acei oameni care ştim că ar putea să răspundă sentimentelor noastre aşa cum noi ne dorim. Deseori ne lovim de eşecuri în dragoste, dar asta nu pentru că am fi nişte ghinionişti sau că avem prea multe defecte; ci pentru că sufletul pereche sau jumătatea, cum vreţi să o numiţi, este întâlnită doar de câteva ori în viaţă. Noi oamenii suntem capabili să iubim de n ori de-alungul existenţei noastre, dar acea jumătate, acea persoană care ne este hărăzită este numai una singură. Ce-ar însemna ca fiecare relaţie să fie încununată de o dragoste împărtăşită, oare iubirea nu şi-ar pierde farmecul, oare am mai ştii să o preţuim la adevărata valoare?! Eu cred că nu. Ce este bun şi frumos, se obţine cu multă muncă şi dăruire. Și atunci când întâlnim acea persoană trebuie să învăţăm să îngrijim acea iubire, să o sporim şi să o facem să crească, să avem grijă de ea întocmai ca de o floare fragilă.
În disperarea de a iubi şi a fi iubiţi alegem persoane care de multe ori ne dezamăgesc, care ne înşeală aşteptările şi care nu este capabil să ne răspundă aşa cum ne dorim. Dar asta nu pentru că nu suntem demni de iubirea celui pe care îl dorim, ci pentru că, poate, ceva mai bun ne aşteaptă. Probabil că undeva acolo, stă să apară persoana cu adevărat valoroasă care să merite toată iubirea şi dăruirea noastră.
Dar pentru a ne întâlni cu omul potrivit trebuie să învăţăm să alegem, să deprindem arta de a observa adevărata iubire şi mai ales să învăţăm să spunem nu tentaţiilor, să avem răbdarea şi inteligenţa necesară pentru a ne ţine departe de tot ce ne-ar putea face rău.
Un om care te iubeşte cu adevărat are răbdare cu tine, te aşteaptă şi nu pune sexul mai presus de apropierea spirituală. O persoană care are intenţii serioase cu tine te pune mai presus de orice, va face tot ceea ce este necesar pentru a te face fericit. O dragoste adevărată implică comunicare neîngrădită, sinceritate, dăruire, devotament, sinceritate, înţelegere, iar presiunile, compromisurile înjositoare și alte neclarităţi nu îşi au locul. Nu vă gândiţi că totul ar putea fi perfect, orice cuplu trece prin momente tensionante, dar dacă comunici cu sinceritate toate se pot rezolva. Ai încredere în feeling-ul tău, când simţi că ceva este în neregulă, când eşti cu sufletul înjumătăţit, când ceva nu este cum ar trebui să fie, însemnă că destinul, conştiinţa sau poate Dumnezeu îţi transmite un semnal de alarmă.
Aproape niciodată sexul nu aduce dragostea împărtăşită de ambele părţi; în schimb conexiunea sexuală dintre două suflete care se iubesc, va face ca relaţia şi iubirea să se consolideze mai puternic și poate mai trainic. Învaţă să ai răbdare înainte să accepţi pe cineva în patul tău, pentru că e posibil că acel om să nu aprecieze gestul tău și să îl ia ca atare. Învaţă să spui nu, uneori câteva refuzuri potrivite va face ca interesul celuilalt să crească, încearcă să treci prin toate fazele unei iubiri, nu grăbi lucrurile, bucură-te de flirt, bucură-te să cucereşti şi să fii cucerită, savurează orice atingere de mână, orice gest fin, simte cu toată fiinţa primul sărut înainte să te hazardezi în vâltoarea unui act sexual pasional. Pasiunea nu este totuna cu dragostea. Iubirea tinde să reziste peste ani dacă o îngrijeşti cum trebuie, însă pasiunea se poate stinge şi în câteva zile.
Iubirea dintre două suflete este atât de sublimă și de vibrantă încât orice altă pasiune piere… de aceea este bine să alegem iubirea şi nu calea uşoară a vieţii, calea pasiunii şi a distracţiei.
Preţuieşte-te şi ia cele mai bune decizii pentru bunăstarea ta sentimentală, dragostea nu înseamnă suferinţă, dar trebuie să îţi asumi tot ceea ce te aşteaptă. Indiferent ce urmează, iubirea merită să te arunci în braţele ei cu toată fiinţa.
Adauga comentariu