Auto-cunoastere Relatii

Iarta si mergi mai departe!

Unii oameni prefera sa fie suparati o viata pe o anumita persoana decat sa ierte!
 
Intr-adevar, e greu sa ierti omul care ti-a ciopartit sufletul. E un proces dureros, lung si dificil. Nu vei putea merge mai departe peste noapte. Iertarea are nevoie de timp, de vindecare si de meditatie. Este o evolutie a inimii!
 
E usor sa spui iarta. Ca sa ajungi acolo, ca sa formulezi cuvintele si sa le spui cu sinceritate, e mai complicat…
 
Iarta si mergi mai departe!Realitatea e dura. Daca nu ierti, daca alegi sa stai in amaraciune si nefericire, e ca si cum te-ai otravi singur. Daca nu ierti, iti intoxici sufletul si inima.
 
Fiind o persoana ranchiunoasa, te simti puternica prin faptul ca ai impresia ca pedepsesti omul care te-a ranit. De fapt, singura persoana careia ii faci rau esti chiar tu.
 
Primul pas e sa recunosti ca iti este greu sa faci acest lucru. Este o provocare sa lasi durerea deoparte si sa nu o traiesti de fiecare data cand dai peste o situatie, un lucru, o persoana care iti aduce aminte de ea.
 
Al doilea pas e sa realizezi ca vrei sa ierti persoana respectiva! Nu pentru a-i face viata mai usoara, ci pentru a-ti vindeca propria inima.
 
Nu lasa durerea sa iti ocupe mintea, inima si trupul mai mult decat trebuie. Ai nevoie de timp sa simti tristetea, dar nu prelungi acel moment! Analizeaza-ti viata si cauta solutii pentru a te vindeca, pentru a evolua si pentru a merge mai departe.
 
Nu lasa durerea sa te conduca! Tu iti alegi drumul! Iarta si mergi mai departe! Alege drumul care va duce spre vindecarea ta!
 
De ce este important sa ierti? Momentul in care alegi sa ierti si sa lasi totul in urma e momentul in care te eliberezi! E ca si cum ai renunta la o tona de greutati, agatate de glezne.
 
Fii curajoasa… Iarta! Traieste! Zambeste! Alege drumul spre fericirea ta!

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu