Ne înnebuneşte ideea că pentru un bărbat este extrem de importantă sexualitatatea unei femei. Când vine vorba de acele trăsături care îi atrag pe bărbaţi, mai mereu vom auzi eternele “picioare lungi”, “sâni mari” sau “talie de viespe”. Desigur, în topul caracteristicilor se vor situa, pe undeva, şi inteligenţa sau sinceritatea, însă nu mulţi vor fi aceia care vor admite necesitatea inocenţei. Nu e vorba de inocenţa sinonimă virginităţii, care îşi mai găseşte loc poate doar în poveştile bunicii, ci de acea fragilitate a femeii care mai poate fi din când în când, un copil.
Iubitul meu mă tachinează uneori când dorm. Ştie că vorbesc prin somn şi e amuzat de felul în care reacţionez de fiecare dată când îmi relatează conversaţiile noastre nocturne. Într-o dimineaţă i-am spus că nu vreau să se mai joace cu mine aşa şi că e un fapt absolut normal ca oamenii să vorbească prin somn. “E un semn că le funcţionează creierul chiar şi atunci când dorm”, am încheiat hotărâtă, revoltata aproape de zâmbetul pe care nu şi-l putea desprinde de pe faţa. Mi-a respectat dorinţa.
După o vreme, îmi lipsea acea stare matinală şi l-am întrebat de ce. Mi-a spus că i-e dor de mine bosumflată. Îi lipsea figura mea morocănoasă la auzul unor relatări stânjenitoare, şi mai ales încăpăţânarea cu care îi spuneam de fiecare dată că totul e o invenţie. N-am înţeles decât târziu că de fapt acele momente erau poate singurele în care eram copilul ce se ruşina să audă râzându-se pe seama faptelor ei, cea care se supăra de cate ori nu avea dreptate, şi mai ales cea care nu ar fi recunoscut niciodată ca a făcut vreo năzbâtie.
Prinsă în vâltoarea unei existenţe prea devreme devenită complicată, mi-am aruncat inocenţa la coş, şi ultima ei fărâmă se regăsea în ceea ce subconştientul meu îi spunea lui în fiecare noapte în care “conversam”. Şi era cât pe ce sa o pierd.
I-am spus iubitului meu ca mi-aş dori să ne jucam mai mult, şi am încercat să îmi amintesc bucurii pierdute odată cu maturitatea. Mi-a spus că mă iubeşte când sunt aşa, că oricât de agitate ne-ar fi vieţile, adora felul în care reuşesc să îi aduc zâmbete prin copilării. L-am bătut cu perne în dimineaţa aceea şi l-am lăsat să îmi povestească toate conversaţiile pe care le ratasem.
Am certitudinea că iubitul meu nu e singurul pentru care imaginea de “femme fatale” nu e tot. Bărbaţii caută în iubitele lor femeia perfectă, dar undeva, în spatele aparentei atitudini de “sex tare”, îşi doresc ca uneori să aibă parte şi de o femeie-copil.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu