Familie Relatii

Dragoste materna sau obsesie?


Dragoste materna sau obsesie?

M-au enervat întotdeauna prejudecatile
legate de soacre. Nu stiu de ce. La fel ca multe alte
clisee, mi se pare ca uneori femeile exagereaza, supraevaluând
puterile malefice ale mamelor sotilor sau iubitilor
lor. La fel de adevarat este însa faptul ca, de
fiecare data când am fost nevoita sa le cunosc
pe mamele oamenilor pe care i-am iubit, am avut un sentiment
ciudat de nepotrivire totala. Am ajuns la un moment
dat sa cred ca sta în firea lucrurilor sa fie
astfel. Si am trait o buna bucata de timp cu ideea ca
numai mie mi se întâmpla sa dau peste mame
extrem de iubitoare, dispuse sa îsi apere puii
de ferocitatea iluzorie a unei iubite prea posesive.

De ceva timp încoace, tocmai când ma obisnuisem
cu ipostaza de victima inocenta a unor mame obsedate
de dragostea lor nevinovata pentru propriii fii, mi
se confirma tot mai mult teoria ca aceasta dragoste
exagerata, nu este altceva decât o obsesie stupida
care, daca nu e controlata la timp poate sa produca
dezastre.

Întâmplare banala, relatata printre izbucniri
nervoase – una dintre prietenele mele s-a mutat
de curând împreuna cu iubitul ei, care pâna
atunci locuise cu ai lui („ai lui” însemnând
o mama îngrozitor de posesiva si un tata indiferent,
coplesit de personalitatea autoritara a sotiei sale
iubitoare). Trecând peste faptul ca relatia dintre
prietena mea si mama iubitului ei nu a depasit niciodata
stadiul amabilitatilor banale, de când s-a produs
schimbarea majora, lucrurile au luat o întorsatura
neplacuta. Iubitul prietenei mele este sunat în
fiecare zi de mama lui, care îi solicita ajutorul
pentru rezolvarea unor probleme care mai de care mai
ingenioase. Îl suna sa îl cheme la masa,
îl suna sa îl întrebe daca se simte
bine, îl suna sa îl întrebe cum a
fost la serviciu, îl suna… si când
epuizeaza toate variantele ia o pauza de o zi, apoi
îl suna din nou ca sa îi spuna cât
de suparata este pentru ca lui nu îi mai pasa
de ea. Prietena mea a ajuns în pragul disperarii.

Punctul culminant l-a trait într-una din zilele
trecute, când s-a decis sa mearga cu iubitul ei
vizita la ai lui. Insistenta mamei lui de a-i tine acolo,
în ciuda faptului ca ei aveau si alte treburi
a culminat cu o replica de genul: „Dar tu poti
pleca draga, lasa-l sa mai stea la mamica lui!”
M-a amuzat teribil felul în care a imitat-o prietena
mea. „Auzi!!!…la mamica lui…”
Mi-am dat seama însa ca, dincolo de partea amuzanta,
asta este de fapt în mintea majoritatii „mamicilor”
iubitilor nostri. Se încapatâneaza sa creada
ca ele sunt singurele fiinte de pe lumea asta care îi
pot face fericiti si refuza cu ostentatie ideea ca fericirea
unui om nu depinde doar de dragostea materna.

Ma gândesc cu groaza la ideea ca daca voi avea
vreodata un baiat s-ar putea sa devin eu însami
o „mamica” obsedata de iubirea pentru odorasul
ei. Ma consolez însa cu gândul ca atâta
timp cât voi avea în propria experienta
suficiente exemple negative de mame care nu pot sa îsi
învinga frustrarile si sa accepte ca fiii lor
sunt oameni maturi, cu o viata proprie, independenta
de a lor, voi reusi sa fac distinctia între dragostea
materna si obsesie.

Anamaria Ghiban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu