Auto-cunoastere Relatii

Cat trebuie sa conteze parerea celorlalti?


Cat ar trebui sa conteze parerea celorlalti

Cred că cel mai frecvent hobby al oamenilor este acela de „a-şi da cu părerea”. Nu ne putem abţine când vedem câte ceva care nu se suprapune pe schema preferinţelor noastre. Avem câte o părere despre cum ar trebui să arate, să se îmbrace, să se comporte, să vorbească, să acţioneze cei din jurul nostru. Ştim foarte bine cu cine ar trebui să iasă, care ar fi partenerul ideal, ce loc de muncă li s-ar potrivi, când să facă un copil, dacă să se căsătorească sau nu, dacă să-şi cumpere o locuinţă şi unde, dacă să emigreze sau dacă să stea închişi în casă.

De acord. Avem păreri, e normal pentru că de asta avem creier, dar de ce nu le ţinem pentru noi şi simţim o nevoie patologică de a le exprima, mai ales aiurea şi în momente total nepotrivite?

Nu ne pasă că rănim, că generăm frustrări că putem influenţa pe calea greşită, riscând să fim acuzaţi apoi că le-am stricat viaţa. Ne ascundem sub masca bunei intenţii şi sperăm că cineva ne va ridica statuie pentru cât de sinceri şi buni suntem. Uităm un lucru esenţial: nu tot ce este bun pentru noi este bun şi pentru ceilalţi, nu tot ce ne satisface pe noi îi satisface şi pe ceilalţi, nu toate greşelile noastre se repetă şi în cazul celorlalţi. Şi, în plus, învăţarea cea mai eficientă se produce prin încercare şi eroare şi degeaba îţi spune cineva să nu te aventurezi pe marginea prăpastiei, că s-ar putea să cazi… uneori ai nevoie chiar să te prăbuşeşti pentru a căpăta experienţă de viaţă.

Interesant este că, deşi niciunii dintre noi nu suportă ca alţii să se amestece în viaţa noastră, avem o plăcere sadică de a interveni în existenţa altora. O lume ideală ar fi aceea în care fiecare s-ar preocupa mai mult de propria viaţă, de scaiul din propriul ochi, de mizeria din propria curte. Văzându-ne de propriile probleme am fi mult prea solicitaţi ca să ne mai ocupăm de cioburile sparte de lângă masa vecinului şi totul ar fi minunat.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu