Dragoste si Sex Relatii

Cand barbatii nu mai sunt copii


Dragoste - Cand barbatii nu mai sunt copii

Il cunosc de putina vreme. Ma amuza cumplit genul de relatie pe care am reusit sa o stabilim in cele cateva saptamani de cand ne cunoastem, prins fiind mai mereu la mijloc intre reprosurile cunostintei comnune cu alura de sora mai mare si sarcasmul cu care aleg sa il tratez adesea. De cele mai multe ori e baiatul bun la toate, fara sa comenteze prea mult, simplu si naiv pe alocuri, pasionat de filme si deschis oricarei oportunitati.

De la o vreme insa e indragostit. Subiectul perfect pentru ironii mai mult sau mai putin subtile si mai ales pentru sfaturi, teoretic mature, venite din partea mea si mai ales a cunostintei comune.

N-am apucat sa o cunosc pe ea, obiectul iubirii, decat fugar, caci oricum nu as fi putut sa ii dau prea multa importanta. Tocmai de aceea poate stiam ca orice i-am fi spus noi, cele doua fiinte aparent atotstiutoare, nu putea fi cu certitudine adevarat, si pentru o vreme am ales sa il lasam sa-si traiasca visul.

Iata insa ca prea curand poate visul a murit si l-am vazut pentru prima data cum nu mi-as fi imaginat. Primul barbat parasit caruia ii si pasa de asta.

A avut curajul sa planga, sa marturiseasca iluzii daramate, sa-si exprime revolta si neintelegerea, sa fuga si la fel de bine sa-si doreasca un nou inceput. L-am ascultat pret de multe minute cum isi turna sufletul intr-un pahar de frappe, si cum se agata insetat de orice cuvant al meu pentru a-si regasi speranta. Mi-am avertizat prietena sa nu ii arunce eternul “ti-am spus eu” dar a refuzat sa ma asculte. Mai ales acum, cand totul parea ca se duce de rapa, ultimul lucru pe care si l-ar fi dorit era sa stie ca s-ar fi putut cumva proteja de aceasta suferinta.

Cand a ales sa-si plimbe gandurile in siguratate am ramas gandindu-ma la toata intamplarea altfel. Spre surpinderea mea feminista, exista si barbati care isi manifesta suferinta in feluri in care nici nu am banui. Exista lacrimi si ura, sulfet sfaramat si mai ales puterea de a recunoaste dezamagirea. Experienta lui fusese opusul a tot ceea ce credeam despre suferinta masculina in general. In loc de o bere cu prietenii si un meci de fotbal, a ales sa-si arate tristetea langa noi. In loc de gesturi macho, a ales siguratatea unei plimbari pe strazi aglomerate in speranta ca isi va regasi linistea.

L-am admirat pentru toate astea si am incetat in clipa aceea sa il  mai consider un copil. Poate semana pe alocuri cu unul caruia i s-a furat prea curand jocul, dar dincolo de privirea aceea trista am vazut dorinta de a fi altfel. Isi aratase cu atata tandrete suferinta si dorinta unei relatii mature incat am ajuns sa cred ca in cele din urma poate barbatii pot  suferi si asa. Putini insa au curajul de a se lasa vazuti.

foto Northfoto

Cristina Giban

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu