Dragoste si Sex Relatii

Cand iubirea devine insuficienta


Cand iubirea devine insuficienta

Dragostea … cu totii o cautam deoarece ne
ofera acel sentiment de invincibilitate si implinire
sufleteasca pe care in nici un alt mod nu il poti obtine.
Nu poti trai fara ea si in permanenta esti in cautarea
ei, dar ce sa ii spui inimii atunci cand ai gasit-o
si totusi ti se pare ca nu este suficienta deoarece
realizezi ca iubesti insa nu esti fericita. Totul incepe
prin a-l considera pe el ca omul perfect pentru tine,
cu care ai imparti totul si cu care vrei sa faci totul.
Insa exista un moment in care ajungi la o rascruce si
ai de ales intre doua drumuri, unul ce merge catre iubire,
implinire, fericire alaturi de el si al doilea in care
este la fel iubire, insa nefericire si multe neimpliniri
tot alaturi de el.

Ce sa alegi cand iubesti insa nu iti mai gasesti rezerva
de energie in inima lui si te simti singura intr-o relatie
in care sunteti doi, in care majoritatea timpului o
petreceti certandu-va si in care in scurtele momentele
de liniste gandurile tale sunt cu totul altundeva, numai
alaturi de el nu. Ajungi la o etapa in care nu mai stii
daca dragostea ta e chiar iubire sau e doar vorba de
atasament si frica de a nu ramane singura. Nici nu poti
sa iei din prima o alegere radicala pentru ca mereu
iti incolteste in mintea ta indoiala ca poate faci ceva
gresit, ca poate este vina ta, ca poate nu mai stii
cum sa il iubesti sau poate nu mai doresti asta.

Este greu sa ajungi la concluzia ca il iubesti, dar
nu mai esti indragostita, iar diferenta este uriasa
intre cele doua cuvinte ce par identice, pentru ca da,
dragostea creste, se schimba, trece prin multe etape
insa una este sa iubesti (iti iubesti mama, bunica,
fratele, poti iubi la nebunie chiar si propria pisica
sau catelul) si cu totul altceva este sa fii indragostita
si sa simti ca esti alaturi de sufletul pereche. Cand
acest sentiment dispare devii constienta ca iubirea
nu este suficienta pentru a te face fericita, de asta
incepi sa pui mai mult accentul pe lucrurile pe care
nu le aveti, pe micile lui ticuri care dintr-o data
te scot din minti, te enervezi pe modul lui de a fi
si pe modul in care se comporta cu tine si toate astea
apar in inima ta din singurul motiv ca ai descoperit
in subconstient ca nu mai esti indragostita.

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu