Moda Sugestii

Maria Lucia Hohan a lansat colectia primavara/vara 2013

Maria Lucia Hohan a lansat colectia primavara/vara 2013Pentru sezonul primavara-vara 2013, MLH propune un stil delicat, fidel feminitații clasice. Liniile simple și fluide,  paleta cromatica exotica, accesoriile ce deseneaza iluzia unor bijuterii purtate pe piele, sunt doar cateva dintre elementele care se regasesc în noua colectie. Noile piese au fost deja alese de personalitati din lumea muzicii si a cinematografiei pentru a fi purtate la diferite festivitati de premiere. Astfel, cantareata Taylor Swift a îmbracat rochia din dantela alba Sienna cu ocazia premiilor Grammy si ulterior a si achizitionat-o pentru garderoba personala.
 
În colectia de primavara/vara 2013 materiale precum dantela, franjurile de matase, voalul si silk tulle-urile transparente compun piese unice si feminine.  MLH propune linii din ce în ce mai simple, forme clasice reinterpretate, care urmaresc si remodeleaza silueta.  Noua colectie surprinde printr-o cromatica exotica, care duce cu gandul la taramuri de poveste,  oaze de liniste si relaxare. Ametist, mojito, lime, watermelon, papaya, sunset sunt doar cateva dintre nuantele noilor creatii MLH. Se remarca rochiile din dantela, alba sau neagra, montata pe materiale care permit purtarea lor fara jupa si care ofera structura si volumul dorite.
 
„Cel mai recent sezon a confirmat din fericire interesul vedetelor si al retailer-ilor internationali pentru creatiile MLH, astfel ca noua colectie este deja disponibila pe multe piete din Europa, SUA si Asia” a declarat Maria Lucia Hohan. „Dar as dori sa le multumesc în primul rand clientelor noastre din Romania, care au facut posibila dezvoltarea brand-ului si care ne încurajeaza în fiecare zi si ne inspira sa gandim noi creatii feminine, pentru femei frumoase cu siluete superbe. Showroom-ul este extrem de animat în fiecare zi si le sunt recunoscatoare pentru bucuria de a fi apreciata în tara în care mi-am dorit sa creez si sa construiesc MLH!”
 
Rochiile romantice cu volane montate într-o noua formula si aduse în contemporan,  piesele din voaluri de matase combinate cu detalii din piele aurie, ce creeaza iluzia unor bijuterii purtate pe piele, rochiile cu lugime medie inspirate din costumul de balet sau rochiile lungi de seara din soft tulle -toate fac parte din universul magic creat de MLH.
 
Creatiile MLH s-au bucurat de un succes deosebit peste hotare, fiind purtate în ultimul an de vedete din A list, în cele mai diverse momente, de la dineuri la  Casa Alba, la Globurile de Aur sau pictoriale si pana la premiile Oscar.Jennifer Lopez, Eva Longoria, Taylor Swift, Jennifer Hudson, Nicole Scherzinger, Natasha Bedingfield sau Kelly Osbourne sunt doar cateva dintre personalitatile internationale care au ales tinute MLH pentru evenimente glam. De asemenea Lana Del Rey, Dita Von Teese, Maria Sharapova sau Diane Kruger au îmbracat MLH în diferite pictoriale publicate în reviste internationale.
 
Si vedete din Romania au ales piese din noua colectie, astfel ca Inna a purtat rochia Roxy pentru finala show-ului Vocea Romaniei. În acelasi show TV Antonia a purtat o rochie rosie semnata Maria Lucia Hohan. De altfel Inna alege  tinute MLH custom made pentru concertele si videoclipurile sale, în vreme ce Antonia a dat chiar numele uneia dintre cele mai vandute rochii din sezonul trecut.
 
La inceputul acestui an publicatia US Weekly a prezentat cele mai spectaculoase rochii MLH purtate de vedete pe Red Carpet, în cel de-al doilea spread dedicat designer-ului de la intrarea sa pe lista stilistilor de la Hollywood.
 
Noua colectie MLH este vanduta în Italia pe site-ul Luisa via Roma, al doilea cel mai mare retailer de fashion luxury pe on line la nivel mondial, în magazine celebre din USA – situate în Miami si Los Angeles- dar si pe piete precum Franta,  Italia, Grecia, Irlanda, Olanda, Danemarca, Spania, Hong Kong,  Singapore, Dubai, Tarile din Orientul Mijlociu.

Diana Ilie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu