Lifestyle Turism

Salzburg: sare, muzica si ski


SalzburgAl patrulea oras al Austriei, Salzburg ofera vizitatorilor distractii pe cat de interesante, pe atat de diferite intre ele. Poate o sa va mirati de alaturarea acestor 3 termeni : « sare », « muzica » si « ski ». Insa Salzburg este recunoscut pentru toate aceste trei elemente, care imbinate creaza un loc fantastic, fie pentru o excursie de un weekend, pentru o vacanta de o saptamana sau pentru un trip sportiv, de ski extrem.

Sa incepem cu ski-ul, dat fiind ca este sportul de sezon. Salzburg este situat in mijlocul Alpilor, si poate fi locul de pornire pentru un concediu de ski perfect, imbinind atractiile urbane ale orasului, cu sportul la mare altitudine. Avantajul de a sta in SalzburgSalzburg este ca aici poti ajunge usor si rapid, cu avionul, existind curse directe din Bucuresti, in aceasta perioada la tarife promotionale. La mai putin de o ora de Salzburg gasesti multe din statiunile renumite de ski : Alpendorf, Gosau, Koppl, Saalfelden, Kaprun, Zell am See, Soll etc.

Intr-o schimbare brusca de partitura, trecem la muzica, pentru a va spune unul din pricipalele motive de notorietate a acestui oras de la poalele muntilor : Salzburg este locul de nastere al unuia dintre cei mai celebri compozitori : Wolfgang Amadeus Mozart , in secolul 18. Copil-geniu, Mozart de altfel a trait mare parte din viata sa, alaturi de familie, in centrul orasului Salzburg. Poti vizita casa in care s-a nascut Mozart, dar si Mozart Residence, in care mai apoi s-a mutat. Amandoua sunt situate in apropiere de Altstadt, partea veche a orasului, care de altfel este locul ideal pentru o plimbare romantica, inclus in lista UNESCO datorita arhitecturii deosebite baroce perfect conservate. Printre monumentele ce merita vizitate notam: Domul din centrul orasului sau Hohensalzburg Castle , cetatea ce domina imprejurimile de pe inaltimea unui deal.

Daca va vine sa credeti sau nu, sarea este a treia coordonata a Salzburgului de care trebuie sa tineti cont cand va planificati o excursie aici. Chiar numele orasului il da de gol, Salzburg insemnind in traducere directa « Castelul de Sare », bogatia regiunii provenind in secolele trecute in urma exploatarilor miniere a sarii, aflata in cantitati mari sub muntii inconjuratori. In zilele noastre, 3 foste mine de sare celebre din apropierea Salzburgului se pot vizita, pentru o incursiune fascinanta la cateva sute de metri sub pamant. Din atractiile unui astfel de tur enumeram : topoganele minerilor, din lemn, pe care poti prinde o viteza impresionanta, pe cativa zeci de metri in jos. Cel mai lung topogan are 64 de metri lungime, si se gaseste in mina Hallstatt. Te poti plimba cu trenuletul, care te va duce si te va scoate din adancimile minei, dar si imbarca pe un inedit vapor, care va traversa un misterios lac subteran. La sfarsitul unei astfel de vizite vei afla lucruri pe care probabil nu le stiai despre ce inseamna cu adevarat exploatarea miniera a sarii.

In apropierea Salzburgului iti mai recomandam sa vizitezi Palatul Mirabell sau Hellbrunn, si, daca ai o zi la dispozitie, sa urmezi pasii celebrelor personaje din Sunetul Muzicii, intr-unul din tururile special organizate.

Galerie
de poze :: Salzburg
(click pentru a mari)

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu