Lifestyle Timp liber

Orchestrele si corurile radio Romania – ON AIR din 1928

ORCHESTRELE ŞI CORURILE RADIO ROMÂNIA - ON AIR DIN 1928La Sala Radio – şapte evenimente muzicale marchează cei 85 de ani de la primul semnal Radio România

„Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!” sunt cuvintele auzite pentru prima oară de ascultătorii români pe 1 noiembrie 1928, cu prilejul difuzării primei emisiuni a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, aşa cum era denumit atunci serviciul public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune – SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

2013 este aşadar un an aniversar ce punctează 85 de ani de istorie a radioului public, dar implicit şi a Orchestrelor şi Corurilor Radio România, întrucât Orchestra Naţională Radio aluat naştere în acelaşi an 1928, din iniţiativaşi sub conducerea compozitorului Mihail Jora.Acestaa propus înfiinţarea unui ansamblu care să interpreteze în direct diferite genuri de muzică şi a fixat data primului concert de muzică simfonică în 30 noiembrie 1928, deschizând astfel prima stagiune muzicală Radio 1928-1929. Concertul a fost transmis în direct din studio-ul special amenajat, iar publicul l-a ascultat în faţa aparatelor de radio.Până la inaugurarea concertelor cu public în studio avea să mai treacă ceva timp…
După ce în primăvara acestui an Orchestrele şi Corurile Radio au oferit deja melomanilor o serie de evenimente dedicate acestei aniversări – cum ar fi turneele din China (Shanghai) şi Republica Moldova (Chişinău), dar şi concerte extraordinare la Bucureşti, la finalul lunii octombrie şi culminând cu data de 1 noiembrie, o întreagă săptămână de seri de sărbătoare este programată la Sala Radio.
 
Duminică, 27 octombrie (17.00), Orchestra de Muzică Populară Radio vă invită la concert, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş. „85 DE ANI DE RADIOFOLCLOR" este genericul sub care se va desfăşura evenimentul, în care veţi aplauda interpreţi renumiţi ai scenei folclorice, alături de tinere talente descoperite şi lansate de Radio România: Lucreţia Ciobanu, Victoria Darvai, Domnica Trop, Ştefania Rareş, Gavril Prunoiu, Ionela Prodan, Constantin Enceanu, Cornelia Ardelean, Ion Ghiţulescu, Elena Jurjescu Todi, Marcel Părău, Florin Ologeanu, Gabriela Tuţă, Sebastian Stan, Ioana Ardelean, Zina Ghiţulescu, Andreea Haisan, Paul Ananie, Ilie Caraş Letiţia Boroi, Narcisa Băleanu, Ciprian Pop, Ştefania Strejescu, Ansamblul Burnasul-Alexandria etc. Invitat special al serii va fi Constantin Arvinte. Spectacolul este realizat cu sprijinul Televiziunii Favorit.
 
Începutul săptămânii ne propune un eveniment extraordinar dedicat unuia dintre cele mai prestigioase ansambluri corale din România: Corul Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.  A doua formaţie  muzicală apărută în  existenţa Radio România,Corul Academic Radio a fost aplaudat pe scene din Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., a colaborat adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate.
Luni, 28 octombrie 2013 (19.00), la Sala Radio, nu pierdeţi concertul „UN SECOL  DE  FOLCLOR  CORAL  ROMÂNESC”, o întâlnire cu cele mai frumoase şi îndrăgite cântece tradiţionale, ca „Ana Lugojana” sau „Iac-aşa” !  Piesele pe care le veţi asculta suprind motive muzicale din folclorul  autentic sau sunt concepute în manieră folclorică autohtonă, toate ilustrând pe deplin spiritul popular românesc. Îşi vor da concursul soliştii Eugenia Neagu, Cristian Mihail Paraschiv, Cornel  Popuşoi, Gabriel Bănică, pianista Carmen Sândulescu, violoniştii Liviu Ofiţeru, Adrian Ilie, chitaristul Aurel Frangulea şi Aurel Tănase, Valeriu David – percuţie. Eveniment prezentat de  Veronica  Canelea.
 
Graţie răspunsului pozitiv oferit de peste 9000 de spectatori care au umplut sălile din 17 oraşe din România în 2012 în cadrul turneului său de atunci denumit „Vă place Bach?”, marţi, 29 octombrie (19.00), unul dintre cei mai des aplaudaţi muzicieni români, violoncelistul Răzvan Suma, ajunge la Bucureşti la capătul noului său turneu intitulat acum „Vă place… BRAHMS?”.
Derulat între 8 şi 29 octombrie în 13 oraşe din România, turneul propune de această dată spectatorilor cele două sonate pentru pian şi violoncel compuse de unul dintre „giganţii muzicii clasice”, Johannes Brahms. Artistul român a pornit în această călătorie muzicală însoţit de doi foarte buni prieteni: violoncelul său de patrimoniu universal – Maucotel – Fournier, creat la Paris în anul 1849 – şi de pianistul Josu Okiñena, invitatul special al evenimentului, artist spaniol de mare virtuozitate cu o bogată carieră solistică.
 
Miercuri, 30 octombrie (19.00), un alt eveniment de neratat este programat pe afişul Sălii Radio! O seară specială de arii şi duete baroce, oferită de Orchestra de Cameră Radio şi doi invitaţi de marcă al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare. Veţi avea şansa de a o aplauda pe mezzosoprana Ruxandra Donose, care a fost solistă a Operei din Viena şi se bucură de o carieră impresionantă pe toate scenele lirice europene şi contratenorul Cezar Ouatu, cunoscut publicului român mai ales prin participarea la EUROVISION 2013, de asemenea un muzician cu o biografie artistică ce cuprinde cele mai importante teatre lirice. Repertoriul serii vă propune apreciate fragmente ale celor mai mari creatori ai muzicii baroce: Händel, Bach, Monteverdi, Gluck, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea.
 
Orchestra Naţională Radio revine în faţa publicului în cadrul Săptămânii Radio România 85 prin concertul prezentat joi, 31 octombrie 2013 (19.00), o sărbătoare a instituţiei transformată într-o sărbătoare a muzicii prin cei patru artişti reuniţi pe scenă! Rareori veţi avea ocazia de a vă bucura, într-un singur eveniment, de artişti ca dirijorul Cristian Mandeal, violonistul Gabriel Croitoru, violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Horia Mihail, cei trei fiind solişti concertişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio România. Programul nu putea fi decât unul deosebit: suita Tablouri dintr-o expoziţie (Musorgski – versiunea orchestrată de Ravel), Concertul  în do major pentru vioară, violoncel, pian, şi orchestră semnat de Beethoven şi compoziţia enesciană Suita pentru orchestră nr. 1 în do major.
 
Vineri, 1 noiembrie (19.00), chiar în ziua ce marchează efectiv cei 85 de ani de radiodifuziune în România, Sala Radio va găzdui un alt eveniment special: recitalul de la Bucureşti al turneului naţional Vioara lui George Enescu(ediţia a II-a), susţinut de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail. Gabriel Croitoru a obţinut prin concurs dreptul de a cânta pe vioara Guarneri ce a aparţinut lui Enescu, care se află înadministrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. Conceptul turneului este unul cu totul special : dacă de obicei privilegiaţii evenimentelor artistice importante sunt locuitorii marilor oraşe, cei doi muzicieni au ales să ducă fascinaţia muzicii clasice mai departe, în locuri lipsite de viaţă artistică, în satele din România. Programul serii înseamnă lucrări semnate de : Beethoven – Sonata nr. 8 în sol major pentru pian şi vioară, Enescu – Impromptu concertant în sol bemol major pentru vioară şi pian, Ravel – Tzigane, rapsodie de concert, Tartini – Sonata în sol minor pentru vioară solo – „Trilul diavolului” şi Chausson – Poemul pentru vioară şi pian.
 
Analia Selis, solista de origine argentiniană aplaudată pentru prima oară de publicul din România în 2004 la Festivalul Internaţional Cerbul de Aur şi apoi în cadrul unui mare număr de concerte solo, revine pe scenă după o scurtă pauză în activitatea sa artistică, datorată noii ipostaze de… mămică! Duminică, 3 noiembrie, 19.00, Analia Selis vă propune un frumos concert alături de Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor. În prima parte a evenimentului, solista va cânta alături de doi invitaţi speciali: chitaristul argentinian Julio Santillan, special sosit la Bucureşti pentru concert şi violoncelistul Răzvan Suma, alături de care Analia Selis a mai conceput câteva proiecte speciale. Un repertoriu care nu vă va lăsa aşezaţi pe scaun şi vă va provoca la dans este pregătit pentru eveniment : folclor latino-american, muzică din Brazilia, cântece în spaniolă şi portugheză, seară din care nu putea lipsi tango-ul argentinian.
 

 

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu