Lifestyle Sarbatori si traditii

Omagiu adus mamei


Se
stipuleaza ca 8 martie este ziua internationala a femeii.
De acord, dar pot eu oare sa ma consider la fel de îndreptatita
ca si mama mea sa fiu sarbatorita în aceasta zi?
Ce am facut eu pâna acum sa merit acelasi statut
ca si ea. Merita oare existenta mea egoista în care
ma trezesc dimineata pentru mine, merg la serviciu pentru
mine, gatesc pentru mine, citesc o carte pentru mine,
acelasi respect ca si viata ei minunata în care
tot ce a facut a facut pentru copiii ei, pentru familia
ei, lasându-se pe ea însasi mereu pe ultimul
plan?

„Mama, cea mai scumpa fiinta”, pare
un cliseu dar, daca stam bine sa ne gândim, oricât
de des ne-am certa, oricâte pareri contradictorii
am avea, oridecâteori am avea impresia ca nu ne
întelege, ea este singura careia într-adevar
îi pasa, singura prietena care îti este alaturi
neconditionat, oricând, oricum, lasând totul
deoparte doar pentru a te asculta.

Mama mea ne-a facut – mie si surorii mele –
cadouri de 8 martie înca de când eram mici,
iar noi îi confectionam felicitari sau cosulete
cu flori si îi prezentam câte un mic spectacol
numai pentru ea. Eu am uitat cantecele de-atunci… ea
nu.

În fiecare an de 8 martie as vrea sa îi
ofer mamei ceva special, numai ca oricât de scump
ar fi cadoul pe care i l-as putea cumpara stiu sigur ca
nu ar bucura-o la fel de mult ca acele gesturi pure pe
care numai copilaria le putea oferi.
As vrea sa fiu din nou copil numai pentru 8 martie, numai
sa-i mai pot cânta mamei cu glasul inocentei:
De ziua ta mamico, în dar ti-am adus inima
Si crede-ma mamico, un dar mai frumos nu se putea.

Raluca Alupoaie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu