Din site în site și cu dorință de a descoperi ceva amuzant am deschis interesantul site Neuronu.ro http://www.neuronu.ro/. Deținătorul acestuia, Tibi Neuronu, este un stand-uper ce își ocupă timpul cu acumularea de zâmbete. Nu a scăpat întrebărilor mele, si in acest fel a rezultat interviul de mai jos .
De ce această cale? Ce aspect te-a motivat să alegi acest drum?
Printr-o conjuctura favorabilă am ajuns să urc pe scenă la Deko. De atunci am știut că asta vreau să fac. Adrenalina aia, emoțiile și sentimentul de împlinire când vezi că lumea râde și te aplaudă pentru niște idei pe care le-ai născocit tu, dă dependență. Pe de altă parte și show-urile nereușite (de care toată lumea are parte la un moment dat, mai ales când ești la început) te doboară phihic. Personal mă afectau foarte mult. Cred că nesiguranța asta mă motiva, de fapt. Pe de o partea știam sigur că pot, pentru că primele două show-uri din viața mea, au ieșit foarte bine, dar pe de altă parte știam că succesul ăla de prima oară nu e garantat și că trebuie de fiecara dată să muncesc ca să ajung acolo. Uneori reușeam, alte ori nu. Când reușeam eram cel mai fericit om din lume. Când nu reușeam eram cel mai trist și afectat om. Probabil că asta m-a motivat. Dorința de a reuși. Sunt un tip ambițios și asta simțeam că pot să o fac. Așa că am ales acest drum.
Spațiul virtual este asaltat de blog-uri. Pe ce piloni te-ai axat când l-ai adus în vizorul cititorilor pe al tău?
Neuronu.ro a apărut în primii mei ani de stand-up comedy și scopul inițial ăsta a fost; să avem o pagină a noastră a comedianților de unde să putem ține legătura și pe calea asta cu fanii stand-up-ului din România. Pe vremea aia nu exista Facebook-ul și abia apăruse moda asta cu blogurile. Ideea e că nu m-am putut tine de planul inițial, din diverse motive. Principalul motiv era că fiind un blog prea pe nișă, adunam undeva la 15-20 de vizualizări/zi. Așa că am luat decizia să îl transform într-un blog de divertisment, unde practic postez tot ce-mi place mie. Asta e singurul criteriu. Se pare că am gusturi comune cu foarte mulți oameni din moment ce azi am ajuns să am o medie de 5.000 de vizitatori unici/zi.
Ce te-a atras în domeniul acesta? A fost popularitatea un aspect ce te-a ajutat să muncești mai mult?
Dă dependență. Eu sunt încă pasionat de ceeea ce fac. Sunt unul dintre oamenii foarte fericiți care sunt plătiți să facă ceea ce le place. E o meserie care nu are cum să nu te atragă. Călătorești foarte mult, cunoști mulți oameni, ești în lumina reflectoarelor, ești apreciat pentru ceea ce faci. Cred că oricine își dorește asta, nu? Popularitatea are și ea rolul ei. Și da, mi-o doresc. Cred că orice comediant își dorește și popularitate. Și asta pentru simplul motiv că meseria asta e strict legată de oameni, de public. Ai nevoie de feedback-ul lor. Odată ce te-ai urcat pe scena aia, e clar că VREI să fi văzut. Că altfel stăteai acasă și îți spuneai glumele la tine în sufragerie. Nu, din contră. Vrei ca ideea aia de ia amuzat așa de tare pe cei 100 de oameni din fața ta, să ajungă la cât mai mulți oameni și ei să știe că este gluma ta. Iar pentru genul asta de popularitate, merită să muncești.
Ce înseamnă stand-up-ul pentru tine?
Unii spun că e artă, alții spun că este o profesie. Mie îmi place să cred că sunt un profesionist în domeniul ăsta, stand-up comedy. Să-ți explic care cred eu că e diferența. Un artist nu face neapărat ce vrea să vadă publicul. El își face arta lui, așa cum simte el și dacă se găsesc oameni cărora să le placă ce a făcut el, bine, dacă nu, nu. Un profesionist vine să facă treaba aia pentru care a fost plătit, la nivelul cel mai bun pe care putea el să îl ofere în condițiile respective. Pentru mine stand-up comedy este pasiunea mea și meseria cea mai frumoasă pe care puteam să o am.
Te vezi făcând asta toată viața?
Da. Mă văd bătrân, pe scenă, cu copii mei în sală.
Care sunt piedicile de care te lovești cel mai des?
Călătoritul mult vine la pachet cu lipsa de acasă. Logic. Fiind mai mereu pe drumuri, e mai greu să ai o relație stabilă. Nu spun că nu se poate, avem o grămadă de exemple în stand-up, dar este întradevăr mai greu să găsești pe cineva care să te înțeleagă și să accepte și plecările astea dese. Pentru mine ăsta e principalul neajuns. Am 36 de ani și îmi doresc o familie.
Care este satisfacția supremă în domniul acesta?
De obicei când sunt întrebat cu ce mă ocup, spun că „montez zâmbete și amenajez stări de spirit”. În stand-up, satisfacția cea mai mare o ai când te aplaudă lumea și îi vezi, la final, că te felicită sincer, când știi că ai avut un show excelent. E ca o recunoastre a muncii tale.
Crezi că publicul asimilează această activitate ca o meserie sau ca un hobby?
Îmi place să cred că reușesc să le transmit oamenilor din sală ca am venit să mă distrez alături de ei, nu că sunt la muncă. Și asta e mare lucru. Un show în care spectatorul se uită la tine ca la un tip care a venit la „serviciu”, e un show ratat.
Ce plănuiești pentru viitor?
Pe plan profesional, muncesc să ajung acolo unde îmi doresc și unde cred că îmi este locul.
Mulțumesc pentru timpul tău!
Cu mare drag.
Mult succes și un salut călduros celor care te citesc.
Adauga comentariu