Lifestyle Tehnologie si internet

Mini-roboti capabili sa repare tesuturile stomacului!

Mini-roboti capabili sa repare tesuturile stomacului!Tehnologia medicala va beneficia in viitorul apropiat de prezenta unor roboti utili in foarte multe domenii ale chirurgiei, la ora actuala existand deja cateva astfel de proiecte finalizate cu succes, proiecte care s-au dovedit de bun folos in salile de operatie din intreaga lume.
 
O noua inventie a cercetatorilor de la M.I.T. (Massachusetts Institute of Technology) vine sa se adauge celor lansate anterior, inginerii de la prestigioasa institutie americana de invatamant si cercetare propunand comunitatii medicale un mini-robot foarte ingenios construit si util pentru vindecarea ranilor interne ale stomacului.
 
Inginerii americani au gandit mini-robotul lor inspirandu-se de la modelele origami (arta plierii hartiei colorate in forma de creaturi vii, obiecte sau decoratiuni), robotul lor medical putand fi pliat si inghitit, iar apoi manevrat cu dexteritate catre zonele afectate ale stomacului prin intermediul unui camp magnetic noninvaziv unde va putea repara tesuturile distruse fara a mai fi nevoie de o interventie chirurgicala clasica.
 
Construit prioritar dintr-un material usor de absorbit si de digerat de catre organismul uman (intestine de porc), mini-robotul celor de la M.I.T. poate glisa in interiorul stomacului sau se poate deplasa intr-un mediu lichid, dar pentru a i se prelungi termenul de "valabilitate", s-a sugerat ingerarea sa in capsula de gheata, gheata permitand interventii pe durate mai lungi necesare in cazurile unde peretii stomacului sunt afectati mai serios.
 
Aflat in faza experimentala, mini-robotul medical creat de inginerii de la M.I.T. promite foarte mult si poate fi adaptat si pentru alte interventii chirurgicale noninvasive, dar acest lucru nu se va intampla prea curand, creatorii sau afirmand ca sunt necesare teste suplimentare si chiar o regandire a intregului proiect pentru cresterea calitatii actului medical, probabil abia peste 7-8 ani astfel de roboti medicali urmand sa fie folositi intensiv de catre chirurgii profesionisti din America sau din alte parti alte lumii.
 
 

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu