Cariera Lifestyle

Marketingul si secretele sale


Nu doar simpla reclama va reusi intotdeauna sa creasca succesul unei afaceri fiind mai mereu nevoie si de recurgerea la alte cai de promovare a produselor pe care le ai de oferit. Chiar si afaceristii cu experienta cad uneori in aceasta capcana si prefera sa arunce bani cu nemiluita in anunturi radio sau televizate care, initial, par sa creasca vanzarile si renumele companiei la cote impresionante, dar care se dovedesc complet ineficiente pe termen lung. In realitate cei mai multi dintre potentialii cumparatori nu vor afla niciodata de tine pe aceasta cale si e de preferat cu siguranta o analiza mai profunda a pietei si un plan de marketing adecvat care sa iti permita o buna pozitionare intr-un mediu de afaceri schimbator si plin de tot felul de amenintari ascunse.

Printre masurile minimaliste care pot fi luate pentru a compensa orice dezechilibre create de perioadele de criza economica se numara in primul rand acelea menite sa extinda publicul-tinta dincolo de grupul obisnuit de clienti precum si cele cu rol hotarator in reducerea riscurilor induse de schimbarile neasteptate ale pietei de capital. Un plan bun de marketing va include deci strategii economice bazate pe clasicele criterii de referinta (Productie, Pret, Desfacere si Promovare), dar si pe unele criterii moderne cum sunt Grupa de Varsta, Sexul, Profesiunea, Nivelul de Venit, Educatia si Locul de Rezidenta. Identificarea clientilor, daca se face tinandu-se seama de toti factorii enumerati anterior, va permite o mai buna intelegere a mentalitatii acestora si a comportamentului lor specific permitand o ajustare a produselor si a politicii firmei la cerintele chiar si a celor mai exigenti dintre cumparatori.

Strategiile initiale vor privi asadar tot ceea ce este legat de publicul-tinta urmand ca mai apoi, odata confirmate calculele de inceput, sa se mute atentia catre zona competitiei si a promovarii eficiente a produselor proprii. Competitia poate fi usor identificata prin studii serioase de piata si punerea accentului pe acele sectoare unde exista un teritoriu inca neexploatat corespunzator. Firmele competitoare trebuie sa fie identificate si din punct de vedere al locatiei lor in functie de acest aspect putandu-se pune accentul fie pe investitii in publicitate agresiva fie pe colaborari de succes. Punctele slabe ale competitiei pot reprezenta un plus pentru cei care le cunosc, dar si punctele forte vor trebui cunoscute la fel de bine. Daca se poate oferi un produs definit prin unicitate este ideal, in caz contrar fiind nevoie de studii comparative intre propriul produs si acela al competitiei pentru a identifica plusurile si minusurile in ambele situatii.

Bugetul pentru promovarea produselor si a afacerii in sine depinde si acesta de o serie de factori precum locatia, serviciile oferite de catre profesionistii din advertising si monitorizarea acestora, riscurile pe care le poate implica cresterea prea brusca a afacerii si, nu in ultimul rand, creditul profesional de care se bucura afacerea pana la momentul declansarii campaniei publicitare. Abilitatea de a te impune ca o necesitate pentru mediul economic local si/sau national va fi intotdeauna cheia catre succes si poarta de acces catre zona marilor corporatii economice internationale. Strategiile de stabilire a preturilor produselor oferite au si acestea un rol hotarator in structura generala a planului de marketing si trebuie studiate toate caile prin care produsul sa devina mai atractiv aici incluzand nu doar propriile analize ci, obligatoriu, si pe acelea ale competitorilor.

Planul de marketing este, asa cum se stie de multa vreme, secretul succesului in afaceri, iar cei capabili sa dezvolte strategii inteligente si politici in acord cu ultimele cerinte ale clientelei vor reusi cu siguranta sa se impuna hotarator pe piata economica. Abilitatea de a monitoriza constant atat propriile costuri si investitii cu evolutia lor specifica precum si pe acelea ale competitiei va ajuta intotdeauna la preintampinarea oricaror dezechilibre ce pot ameninta bunul mers al lucrurilor. Previziunile in plan economic se bazeaza pe calcule destul de exacte deci cei care nu tin seama de aceste unelte utile de lucru vor fi mereu amenintati de orice factor destabilizator din punct de vedere economic si va fi doar vina lor pentru ca au ales sa riste nepermis de mult in loc sa mizeze pe strategiile solide de marketing folosite in toata lumea civilizata.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu