Istvan Teglas: „Cel mai mult mă atașez de spectacol, nu de personaj”

Interviu realizat de Judy Florescu

Dacă dansează i se spune dansator, dacă joacă i se spune actor, dacă sare de pe scenă într-o lojă, i se spune acrobat – orice latură artistică ar arăta spectactorilor, Istvan Teglas este un actor multitalentat, care vrea să-ți depășească limitetele prin fiecare spectacol de teatru, performance sau teatru-dans.

Pe Istvan Teglas îl vedem la Teatrul Național în spetacolele „Furtuna”, „Revizorul”, „D’ale noastre”, la Teatrul Odeon în „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi optrită”, „Viața e vis”, dar și în spectacole de teatru multimedia „Pescărușul. Ultimul Act”, performance-uri „Pretende we male you happy” și „Dance a playful body” la Centrul Dansului și în comedia „În parc” și spectacolul „Două liniuțe” la Godot Cafe.

Ne aflăm în pragul stagiunii 2014-2015 și sper să că putem vorbi mai multe despre noile tale proiecte. La ce roluri lucrezi acum?

În acest moment lucrez la un spectacol la Teatrul National, “Butoiul cu pulbere” în regia lui Felix Alexa, care va avea premiera pe 13,14 septembrie. Este o piesă contemporană, în care aproape toți jucăm câte două personaje. Eu am avut norocul de a primi două roluri complet diferite. Tot în perioada asta lucrez la un musical scris de Lia Bugnar la Teatrul Metropolis, care va avea primele reprezentații pe 4 și pe 5 octombrie. Acolo joc un gen de rol care este total nou pentru mine: un preot. 

Cu ce gânduri ai pornit la drum în noile proiecte și cum procedezi ca acele gânduri să nu te influențeze în procesul creației?

Sincer, încerc să nu îmi propun tot felul de lucuri înainte de a începe un proiect. Mă bruiază îngrozitor dacă am idei și gânduri de acasă, îmi ia mult timp să renunt la ele și mă împiedică să fiui prezent în timpul repetițiilor. Prefer în ultima vreme să ascult un pic mai mult ce mi se cere și să nu am idei care ar schimba tot conceptul proiectului. 

Cât durează relația cu un personaj și când simți că a venit timpul să-ți iei rămas bun de la el?

Eu cred că mai mult mă atașez de un spectacol întreg și mai puțin de un personaj. Asta probabil vine și din felul meu de a privi lucrurile într-un proiect. Adică îmi place să mă implic un pic mai mult în procesul creației, mai ales dacă este vorba despre un spectacol independent, unde într-un fel sau altul este necesară această implicare deoarece ești nevoit să faci și alte lucruri în afară de munca ta cu personajul. Dar uneori mă mai gândesc și la unele personaje interpretate în trecut, care mi se par atât de aproape de mine încât nu am senzația că a trecut timpul peste ele, dimpotrivă, aș putea să le joc chiar și acum.

Ai jucat în foarte multe teatre din țară și din afară. A existat vreun spectacol în care ți-a fost rușine că joci?

Cred că a fost, pentru că știu senzația foarte bine, dar acum nu-mi aduc aminte. Poate că mi s-a întâmplat de mai multe ori și de atunci nu știu care a fost cea mai puternică, dar știu că am avut parte de așa ceva. Nu înțelegeam atunci de ce se întâmplă, dar sunt convins că într-un fel sau altul a fost din vina mea. Tu dacă îți alegi, indiferent de condiții, de felul piesei sau așa mai departe, să te urci pe scenă, acolo nimeni nu te oprește ca să fii tu și să faci cumva ca să te simți bine. Cumva de tine depinde partea asta foarte mult. Și atunci dacă ți-e rușine, de ce te-ai mai urcat pe scenă?

Te afectează când se scrie prost despre un spectacol, dar totuși se remarcă prestația ta?

Da, mă afectează când se scrie prost de spectacol, fiindcă eu țin foarte mult la proiectele din care fac parte. Mă afectează și mai mult când se scrie de bine de mine, în contextul ăsta. Când se scrie de rău de un spectacol, dar se scrie de bine de prestația unui actor, nu e o senzație tare plăcută, că nu e nicicum.

Crezi că prestația extraordinară a unui actor poate să ridice un spectacol prost?

Cred că mai rar se întâmplă lucrul ăsta. Eu nu pornesc cu gândul că un spectacol e prost. Un spectacol poate să fie catalogat drept prost, dar pentru mine nu contează. Pentru mine poate să fie cel mai bun spectacol în care am jucat vreodată. Astea sunt lucruri foarte personale. E ca și cum tu te întâlnești cu cineva și zici că e o persoană oribilă și eu mă întâlnesc cu aceeași persoană și zic că e senzațională. Fiecare cum vede. Toți vedem altfel.

Toamna 2014 înseamnă 6 festivaluri de teatru cu producții teatrale independente și de stat. Cum vezi această îmbinare între cele două categorii de spectacole și dacă ar trebui să existe o departajare în ele?

Deocamdată spectacolele independente se luptă din greu pentru a ajunge pe o listă de program la un festival, mai ales la unul important. Chiar și la cele mai puțin importante festivaluri se întamplă să fie măcel (pentru ca un spectacol să facă parte din ele). Ar fi mult de discutat pe tema asta, dar în acest moment cred că e bine pentru oricare spectacol independent dacă participă la un festival, fie el de stat sau independent. Iar departajare între cele două categorii nu ar trebui să existe, ar trebui să conteze calitatea spectacolelor invitate într-un festival.

Dacă ar fi să alegi, un singur rol, înainte de moarte, ce ai vrea să joci? 

Dacă ar trebui să aleg un rol aș alege Ghimpel Netotul, examenul meu de licență de la facultate, iar dacă ar trebui să aleg un spectacol ar fi “Dance a playful body”, asta daca aș mai fi în stare să fac partea fizică a spectacolului.

Interviu realizat de Judy Florescu colaborator Radio România Cultural și Ziarul Metropolis