Cariera Lifestyle

Cum sa supravietuiesti ca somer


Se tot aude de ceva vreme ca trecem printr-o perioada
de recesiune economica cu restructurari de personal
si tot felul de alte reduceri atat in cazul marilor
companii cat si in cel al companiilor mici si mijlocii.
Pentru cei care au deja un loc oarecare de munca cu
siguranta e de preferat sa faca tot posibilul sa si-l
pastreze chiar daca lucrurile nu stau prea bine din
punct de vedere al salarizarii si a conditiilor efective
de munca. Pentru un somer insa lucrurile nu sunt deloc
roz si nu ar fi rau sa analizam in randurile urmatoare
cam ce se poate face in aceasta situatie cand, la timpuri
mai dificile, se impun luate anumite masuri care sa
te ajute cumva sa supravietuiesti pana ce sansa iti
va oferi o conjunctura ceva mai favorabila.

Pastrati o gandire pozitiva
Desi nu e deloc usor sa iti pastrezi calmul in cazul
pierderii locului de munca incercati totusi sa nu renuntati
la speranta de mai bine si intelegeti ca ceea ce se
intampla nu e vina dumneavoastra ci un rezultat direct
al perioadei de recesiune economica care, reala sau
nu, nu poate dura la nesfarsit. Odihniti-va cat mai
mult si chiar profitati putin de perioada in care va
aflati in somaj. Nu uitati insa ca mai devreme sau mai
tarziu va trebui sa va cautati la modul foarte serios
un nou loc de munca.

Gasiti-va o ocupatie casnica sau un hobby
Pentru a nu cadea prada gandurilor negre sau a ajunge
la o periculoasa stare de blazare este bine sa va gasiti
ceva interesant de facut macar 2-3 ore pe zi, cum ar
fi lectura unei carti bune, Internetul si oferta sa
recreationala, lucrul in atelierul personal, gatitul
sau orice altceva stiti ca va face mare placere. Relaxati-cat
mai mult si nu va aglomerati ziua cu ganduri negative
sau temeri ca nu veti mai reusi sa gasiti un alt loc
de munca. Nu uitati insa sa va alegeti niste ocupatii
care nu necesita fonduri prea multe intrucat este o
perioada cand e bine sa strangeti cat mai mult cureaua.

Reduceti la minimum cheltuielile de intretinere
Intrucat nu stiti cat va dura pana va gasiti un nou
loc de munca incercati sa reduceti treptat toate cheltuielile
suplimentare renuntand la serviciile cu care erati obisnuiti
in trecut. Aici se pot anula, de exemplu, abonamentul
telefonic, cablul TV, Internetul fie complet, fie trecandu-se
la un pachet de servicii mai convenabil. Cafeaua si
tigarile pot fi procurate la preturi ceva mai reduse,
iar costurile cu benzina trebuie reduse apelandu-se
la transportul public pe cat de des posibil. Orice alte
cheltuieli care nu sunt strict necesare trebuie de asemenea
reduse sau eliminate ramanand sa fie reintroduse atunci
cand sansa va va surade din nou.

Aveti grija de sanatatea dumneavoastra
Nu faceti abuzuri alimentare si nu renuntati la programul
de odihna cu care v-ati obisnuit. Desi aparent nu consumati
multa energie pentru ca nu mai mergeti la munca in realitate
treceti printr-o perioada stresanta, cand e nevoie de
o atentie marita pentru a va pastra o stare de echilibru
atat in plan fizic cat si in plan mental. Alternati
perioadele de sedere in casa cu iesiri in aer liber
fie pentru exercitii fizice fie pentru scurte plimbari
si diferite activitati zilnice.

Vanarea unui nou loc de munca
Nu va fi deloc greu sa gasiti un nou loc de munca daca
va pastrati ceva sperante si nu renuntati la un mod
de gandire pozitiv si sanatos. Nu ezitati sa luati in
considerare chiar si reorientarea profesionala daca
vi se ofera aceasta ocazie si simtiti ca puteti obtine
avantaje maxime in acest fel. Faceti apel la toate resursele
disponibile fara graba, meticulos pentru a nu regreta
mai tarziu ca nu ati reusit sa profitati de cea mai
buna oferta profesionala. Odata realizat acest obiectiv
veti intelege ca a fi somer nu e un blestem sau o rusine
ci doar parte din mecanismele dupa care se conduce economia
moderna in perioadele sale mai putin fericite.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu