Lifestyle Muzica si vedete

Cher este femeia care a descoperit elixirul tinereții

Magic FM o sărbătorește vineri, 24 mai, pe artista americană Cher și va difuza, pe parcursul zilei, cele mai frumoase cântece și povestea carierei muzicale a acesteia.
„Cher este femeia care a descoperit elixirul tinereții. Este un simbol pentru orice femeie”, este de părere Liana Stanciu, realizatoare Magic FM.
 
Cher s-a născut pe 20 mai 1946 în El Centro, California, iar numele sau întreg este Cherilyn Sarkisian LaPiere.
 

Cu o carieră de peste 40 de ani, Cher a devenit unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări ale tuturor timpurilor. La jumătatea anilor ‘60 era membră a duo-ului Sonny & Cher. În anii ’70 a devenit artistă solo de succes, iar în anii ‘80 şi-a împlinit visul de a fi star de cinema. În anii ’90 şi-a relansat cariera muzicală, iar în acest an a anunţat că ar putea porni într-un nou turneu mondial.

 
Printre cele mai cunoscute cântece ale artistei se numără "If I Could Turn Back Time", "The Shoop Shoop Song", “Believe”, "All Or Nothing", "Strong Enough","Dov'e L'Amore" şi cover-ul "Walking in Memphis". În acest an, Cher lansează single-ul "Woman's World" şi pregăteşte un nou album.
 
Ascultă vineri, 24 mai, Ziua Cher la Magic FM.

Diana Ilie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu