Educatie Lifestyle

Autopsia Satanei

Autopsia SataneiFirul povestii te tine cu sufletul la gura, iar misterul se revarsa peste fiecare pagina!

Conflictul dintre stiinta si religie pare ca nu are final, iar faptul ca exista oameni indoctrinati si innebuniti dupa obtinerea unor simple titluri pe hartie, iti readuce aminte cat de avar poate fi sufletul uman. Bogatia poate orbi pe oricine.

In 1655, cardinalii se reunesc la Vatican pentru alegerea succesorului lui Inocentiu al X-lea, fiind nevoie de un nou Papa! Umberto Donatelli este unul dintre favoritii la conducerea Vaticanului, insa o frica puternica ii macina sufletul. Stie de multi ani un secret care ii poate distruge viata, credinta, dar si posibilitatea de a ajunge Papa. O teama uriasa, care a aparut in viata lui odata cu descoperirea unui urias schelet in Lansec… Acest sat din sudul Frantei ascunde o fiara inca din negura timpurilor, o creatura ce seamana cu Diavolul sau poate chiar el este. Nemaifacand fata presiunii, porneste spre Provence, hotarat sa descopere adevarul. In drumul sau intalneste un tanar medic, convins ca stiinta are un raspuns pentru toate credintile stravechi. Afland povestea preotului, ia decizia sa reconstituie scheletul, chiar daca asta ar insemna sa descopere un adevar ce va distruge statutul Bisericii Catolice.

Este o carte plina de suspans, care iti pune la indoiala credinta si care iti ofera raspunsuri neasteptate. N-o vei putea lasa din mana pana nu vei afla finalul povestii sinistre. Ai grija sa nu o citesti seara, la lumina lampii de pe birou, deoarece umbrele care se vor juca pe peretii camerei te vor face sa te simti ca intr-un thriller.

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu