Evenimente Go out

Copii, zâmbete și flori – Coronițe de poveste

Copii, zâmbete și flori – Coronițe de povesteSăptămâna trecută am simțit cum Magia Crăciunului ne cuprinde la atelierul ”Copii, zâmbete și flori”, organizat de Interaktiv University. Cei mici au realizat un aranjament floral superb menit să le înfrumusețeze masa din seara de Crăciun. Iată că pe 20 decembrie 2014, între 10:30 – 12:00, tot la ceainăria Smart Change, revenim cu o ultimă ediție pe luna decembrie de „Copii, zâmbete și Flori”, însă de această dată cei mici vor realiza ”Coronițe de poveste”.

Atelierul este destinat copiilor cu vârsta de peste 3 ani care vor să-și canalizeze creativitatea și energia într-o activitate distractivă și educativă din care va reieși un cadou special creat de către ei cu multă dragoste și iscusință, asemenea spiridușilor Moșului.

Copiii vor învăța semnificația fiecărui element utilizat, fie el floral sau non-floral, precum și tehnicile de bază în realizarea unui aranjament floral. Toate acestea vor fi explicate într-un mod practic și interactiv de către trainerul Ioana Marinescu, designer floral, mamă devotată și creatoarea brand-ului „Magia Florilor”.

Prețul atelierului este de 70 RON, toate materialele și instrumentele necesare fiind asigurate prin costul de participare. Pentru înscrieri online vă invităm pe această pagină. Pentru mai multe detalii puteți lua legătura cu echipa Interaktiv University pe pagina de Facebook sau ne puteți scrie pe [email protected].

Vă așteptăm!

IMPORTANT: Vrem să știi că 5 RON din fiecare bilet cumpărat pentru acest atelier se vor duce către David, un băiețel de 3 ani, diagnosticat cu o boală rară a sângelui și a cărei singură speranță e un tratement costisitor în străinătate. Pentru că știm cât de greu trebuie sa le fie micuțului David și familiei sale, echipa reINVENT a pregătit o cutiuță specială care va sta pe perioada atelierelor, în toată luna decembrie, la sediul Smart Change pentru ca toată lumea care dorește să poată dona pentru David. Vă mulțumim!

Ecaterina Virgolici

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu