Frumusete Ingrijirea parului

Sfaturi utile pentru a preveni aparitia varfurilor despicate ale parului

Sfaturi utile pentru a preveni aparitia varfurilor despicate ale paruluiCauzele principale care pot conduce la despicarea varfurilor de par tin in principal de frecarile mecanice si expunerea parului la temperaturi extreme, fie prea ridicate, fie prea scazute, fie o alternare a acestora, dar se pot datora si lipsei de nutrimente din alimentatie si din tratamentele cosmetice, care sa asigure necesarul de uleiuri pentru mentinerea sanatatii parului.

Varfurile despicate nu mai pot fi tratate odata ce apar, singura solutie fiind tunderea lor, lucru nu intotdeauna dorit de catre noi mai ales atunci cand ne place o tunsoare si am vrea sa o mentinem pentru mai multa vreme ca atare. Abuzul de chimicale din cosmeticele utilizate de noi va conduce insa la despicarea firelor de par si, in consecinta, la obligatia de a le taia pentru un aspect normal al lor.

Pentru a preveni aparitia varfurilor despicate si a aduce un plus de sanatate pentru parul nostru este recomandat sa ne tundem doar la frizerii profesionisti, sa evitam uzul de elastice cauciucate pentru par neprotejate printr-un invelis alunecos, sa ne protejam capul de soare si de frig, sa apelam la fete de perna din matase sau satin, sa ne procuram doar perii de par din materiale naturale si nu metalice, sa renuntam definitiv la uscatorul de par si la produsele termice de incretit si indreptat parul.

Pentru ingrijrea parului cele mai sanatoase cosmetice sunt sampoanele si balsamurile sau cremele revitalizante din extracte naturale, care vor asigura si nutritia corecta a firului de par. Acestea nu trebuie folosite nici foarte des si nici din abundenta ci cu moderatie si in acord cu tipul nostru de par. Pentru parul foarte uscat, este bine ca produsele cosmetice utilizate sa contina si ceva crema hidratanta precum si o protectie contra razelor solare.

In comert exista si cosmetice cu rol in prevenirea despicarii firelor de par care pot chiar sa dea un aspect placut atunci cand firele sunt deja despicate insa folosirea lor nu trebuie sa fie prea deasa ci doar ocazionala. Varfurile despicate nu mai pot fi oricum rezolvate si de aceea mai bine este sa fie tunse decat tratate inutil cu niste cosmetice la intamplare.

Bine de stiut, apa tratata cu clor poate fi daunatoare intretinerii corecte a parului si ar fi ideal daca ati reusi sa va instalati acasa niste filtre adecvate pentru a utiliza astfel la spalarea parului o apa de calitate superioara. In sfarsit, anumite formule naturiste pot de asemenea oferi parului nutrimente din belsug care sa previna despicarea firelor, dintre acestea cele mai bune fiind miezul strivit de avocado si uleiul caldut de masline.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu