Frumusete Ingrijirea parului

Coafurile pentru par lung sunt foarte chic in 2014

Coafurile pentru par lung sunt foarte chic in 2014Continuand trendul demarat in ultimii ani, coafurile pentru par lung sunt favoritele stilistilor si in 2014, un accent special punandu-se pe coafura pentru parul super lung si drept care se pare ca va fi foarte in voga incepand cu anul viitor. Desi parul lung nu este comod de purtat sau usor de ingrijit, stilistii propun anul acesta coafuri irezistibile pentru parul lung, unele putand fi realizate chiar si acasa cu putina rabdare si pricepere, iar altele cerand obligatoriu prezenta unui stilist cu experienta.

Parul lung ofera multa libertate de creatie stilistilor, ei reusind astfel sa realizeze coafuri in cele mai variate forme si modele, plecand de la coafurile simple cu aspect natural pentru parul lung si ajungand la mult mai complexele coafuri de mireasa sau cele in coc ori impletite, optiunile fiind practic nelimitate, iar rezultatele dintre cele mai bune. Singura conditie pentru succesul unei astfel de coafuri este ca parul sa fie bine ingrijit si pieptanat zilnic pentru a se putea lucra astfel in conditii optime pentru obtinerea unui look de zile mari.

1. Coafura moderna, simpla si eleganta, pentru parul super lung si drept care cade natural pe spate depasind fesele este promovata in prezent in mod aproape agresiv, nu putini fiind creatorii de moda care au propus alaturi de creatiile lor si acest look complet inedit si destul de avangardist pentru femeile zilelor noastre (ori poate nu atat de avangardist pe cat este de medieval, cine stie….). Nu este usor sa porti mereu parul astfel deoarece coafurile "simple" sunt foarte pretentioase si pot revela chiar si cel mai mic defect al firelor de par sau chiar si lipsa corecta de ingrijire a parului lung.

2. Coafura sleek pentru parul lung este sora rebela a coafurii clasice prezentata anterior, aici parul lung si drept putand fi lasat sa cada si peste umeri si existand posibilitatea de a se crea onduleuri care sa aduca un plus de volum acestei coafuri. Alternativ se poate apela la efectul de par stratificat, pentru un look mai putin conformist. La realizarea coafurilor din gama sleek se folosesc de regula produse cosmetice cu rol in netezirea parului la perfectie, unele dintre acestea facand o treaba minunata indiferent de cat de rebele ar fi firele de par.

3.  Coafurile din gama glamour sunt adresate si parului lung, iar aici la mare cerere sunt coafurile finisate si cu putin volum care permit lejeritate in miscare, dar confera si un plus de feminitate si eleganta purtatoarelor lor. Aceste coafuri au un nivel de dificultate mediu si pot fi realizate de acasa sau la salonul de frumusete, dar vor fi necesare eforturi zilnice de ingrijire si aranjare pentru a le putea intretine si purta pentru perioade mai lungi de vreme.

4. Coafura cu breton pentru parul lung este o alta posibila alegere in mod special pentru femeile care doresc sa adopte un aspect mai "profesional", bretonul putand fi taiat mai din scurt sau lasat sa cada doar o idee peste ochi. Acest tip de coafura poate fi realizat si in varianta cu suvite colorate, dar tine de priceperea coafurului stilist la care apelati sa se obtina la final un look placut si elegant, potrivit atat pentru situatiile profesionale cat si pentru evenimentele sociale mondene.

5. Coafurile cu aspect neglijent in stil blunt sunt alegeri inspirate pentru adolescente si femeile tinere, parul lung fiind versatil si permitand crearea unui aspect aparent natural, similar oarecum cu cel afisat de fetele cu par lung imediat dupa trezire. Cu putin extra volum, efectul de coafura neglijenta va fi inca si mai vizibil, parul fiind lasat sa curga in voia cea buna peste umeri.

6. Coafura in trepte, cu aspect rebel face usor trecerea catre coafurile pentru par lung din gama retro sau vintage, aici onduleurile pentru par realizate cu maiestrie avand un cuvant greu de spus. Chipul trebuie lasat complet liber pentru a se evidentia asa si un machiaj facut cu arta, iar parul va incadra cu bucle si onduleuri fata, curgand in mod natural peste umeri si pe spate. Este o coafura destul de greu de realizat si necesita suficient timp la crearea sa.

7. Coafurile retro pentru parul lung sunt, alaturi de coafura simpla pentru parul super lung si drept, favoritele stilistilor pentru acest an si anul urmator, si in acest caz parul lung permitand aranjarea sa in forme dintre cele mai diverse care sa trimita la moda anilor  '70 sau si mai departe in trecut pana la moda anilor '20 sau '30, acestea din urma fiind foarte populare in prezent printre iubitoarele de frumos.

8. Coafura in coc simplu, lejera la purtat si simplu de realizat chiar si de acasa este adecvata pentru aproape orice ocazie si poate fi ajustata pentru a avantaja mai bine forma fetei, gatul si umerii ori pentru a pune mai bine in evidenta o pereche de ochi hipnotici de frumosi. Alternativ, se poate apela la o coafura in coada de cal, mai potrivita acolo unde parul este foarte lung.

9. Coafura in coc chignon, la baza gatului, este varianta clasica, foarte eleganta, a coafurii in coc simplu si este foarte potrivita la ocaziile speciale unde atat vestimentatia cat si machiajul nu trebuie ocultate de un par lung si bogat care sa cada liber pe umeri si pe spate.

10. Coafurile impletite pentru parul lung sunt delicioase mai ales daca sunt stranse cu arta in coc, si in acest caz putandu-se opta pentru multe variante de succes, plecand de la coafurile impletite cu un look clasic si elegant si pana la mai lejerele coafuri pentru un look cazual, respectiv impletirea simpla a parului pe spate, pe lateral sau in codite.
 

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu