Ce citim egirl recomanda

“Bezna clara”, de William Golding

“Bezna clara”, de William GoldingEste un roman complex, despre violenta si suferinta, despre modul in care omul regaseste drumul spre lumina, intr-un final.
 
Povestea lui Matty aduce in prim-plan consecintele bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Baiatul supravietuieste chinului, dar ramane mutilat pe viata. Apoi e terorizat la scoala si la locul de munca. Tocmai din cauza acestor lucruri, Matty e un ratacitor, un stigmatizat in cautarea unei vindecari imposibile.
 
In destinul sau apar gemenele Toni si Sophy, doua personaje la fel de tulburate si extrem de agresive, ce par a avea porniri exagerat de violente, cu propriul bagaj emotional. Brutalitatea lor incepe in copilarie, manifestandu-se prin chinurile la care supun animalele, si se incheie in momentul in care pun la cale rapirea si uciderea absurda a unui baiat.
 
Citind cartea, am incercat sa o privesc din unghiul “Ce ar fi fost daca… eu as fi trait povestea lui”? Povestea este conturata foarte clar, viata personajelor este prezentata intr-o maniera cat mai realista, iar aspectele ilustrate socheaza chiar si pe cel mai puternic om.
 
“Bezna clara” este un roman despre suferinta! Scriitorul capteaza realismul tulburator al destinelor celor trei personaje si ii permite cititorului sa-si faca o imagine de ansamblu asupra conditiei umane si a modului in care aceasta poate reactiona.
 
Cartea se parcurge cu dificultate, din cauza brutalitatii ei si a cruzimii personajelor. Iti trebuie timp, rabdare si intelegere pentru a reusi sa patrunzi in poveste.
 
Nu e un volum pe care il poti termina in doua ore, ci o poveste care iti va trezi intrebari si indoieli.

Raluca Rusu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu