eboys Punctul lui de vedere

Punctul lui de vedere :: Cum poti sa iti aduci iubitul pe culmile disperarii?

Punctul lui de vedere :: Cum poti sa iti aduci iubitul pe culmile disperarii?Una dintre armele favorite ale oricarei femei in lupta sa pentru suprematia in cuplu este si apelul la santajul emotional, femeile devenind cu timpul experte in aceasta tactica foarte eficienta de manipulare si subjugare a vointei barbatesti. Unele femei insa vor folosi santajul emotional doar in joaca, pentru a condimenta putin casnicia lor, dar pentru altele va fi ca o a doua natura, facandu-le pe aceste femei suficient de temute incat sa iti doresti sa le eviti ca pe muma-padurii.

Multi barbati au ajuns de fapt sa simta pe propria piele ca puterea fizica si celelalte atribute specific masculine nu sunt de ajuns pentru a supune o femeie, chiar unii dintre acestia apeland mai apoi ei insisi si la santajul de tip emotional pentru a echilibra astfel o confruntare din care mai ales femeile par sa iasa la final invingatoare.

Pentru unele femei, subjugarea unui barbat plin de multa incredere in sine si greu de cucerit este chiar o provocare placuta, ele reusind mai intotdeauna, prin metodele lor speciale, sa transforme orice barbat intr-o "carpa", aducandu-l pe acesta incetul cu incetul pe culmile disperarii.

Dintre armele si metodele cel mai des folosite de femei pentru a-si afirma independenta si puterea merita sa amintim doar cateva in treacat, acestea fiind de fapt si cele mai temute de catre barbati, care nu uita niciodata sa isi critice partenera si pentru ca recurge la:

1. Critica frecventa a altor femei si in special acelea care au mai multe calitati decat cusururi. Detaliile oferite cu lux de amanunte prin care se poate distruge imaginea unei femei frumoase si rafinate ii dispera pe barbati care astfel pierd una dintre marile lor distractii, respectiv bucuria de a avea fantezii diverse cu o  alta femeie, pe care o plac in mod deosebit. Prin astfel de critici, toate femeile sunt practic reduse la un numitor comun, iar barbatul va ajunge sa creada ca nici alte frumuseti nu pot aduce ceva nou in viata sa.

2. Gelozia nu mai este de mult o stare specifica dragostei ci a ajuns in prezent unul dintre cele mai rafinate cai de manipulare si de santaj a partenerului romantic, femeile folosind de regula aceasta metoda atunci cand nu se simt sigure pe ele din anumite motive si de aceea doresc sa castige un plus de confidenta torturandu-si iubitul cu sau fara motiv. Acuzatiile lor care mimeaza gelozia ascund nu de putine ori propriile temeri care le spun ca relatia lor, altfel placuta, s-ar putea sfarsi la un moment dat.

3. Refuzul de a acorda iubitului suficienta intimitate este o alta metoda ucigatoare si deosebit de eficienta prin care poti macina vointa unui barbat, acestia ajungand complet la discretia ta daca le furi orice cale de a evada de unii singuri fie si pentru cateva minute. Intoxicand astfel un barbat cu prezenta lor constanta, femeile se pot asigura ca acesta le va sluji mereu cu credinta, vointa lui nemaiexistand practic decat pentru a servi propriile lor interese.

4. Atunci cand sunt sigure ca barbatul de langa ele le iubeste, femeile pot apela cu sau fara minte si la o metoda foarte periculoasa prin care se poate alege praf si pulbere din spiritul unui mascul feroce, respectiv ele pot bombarda constant pe cel de alaturi cu o gama foarte variata de emotii intense, afisate alternativ in alb si negru. Astfel de emotii impinse dincolo de limita vor epuiza repede orice barbat din punct de vedere psihic, ulterior el devenind complet nesigur pe sine si incapabil sa ia vreo decizie fara a se consulta cu iubita si "stapana" sa.

5. Atacul la buzunare este alta cale la indemana prin care sa disperi pe cel de langa tine, barbatilor placandu-le de regula sa fie exploatati din punct de vedere financiar, asta bineinteles daca au si ceva bani de aruncat pe fereastra. Mangaindu-le astfel vanitatea, femeile pot ruina efectiv un barbat atat mental cat si financiar, atacul lor fiind cu atat mai puternic cu cat lipsa de bani va fi mai acuta.

6. Nu in ultimul rand, femeile pot apela frecvent si la santajul sexual, dar asta este o arma cu doua taisuri si nu putine sunt si femeile care au inteles in sfarsit acest lucru. Santajul sexual de fapt este in prezent considerat ca o forma destul de primitiva de supunere a barbatilor, mai nou nu privarea de sex ci, dimpotriva, solicitarea deasa de alinturi sexuale putand induce barbatilor sentimente de supunere si admiratie, acestia descoperindu-se astfel ceva mai putin virili decat se credeau initial.

Femeile nu apeleaza totusi la santajul emotional decat daca simt ca ceva este in neregula cu partenerul lor, astfel ele incercand de fapt sa se asigure ca nu vor suferi actiuni similare din partea celui care pretindea odata ca le iubeste mai mult decat viata.

Barbatii sunt din pacate si ei capabili de multa cruzime, in cazul lor tortura emotionala putand sa apara complet fara motiv, sa fie exercitata cu maxima duritate, iar traumele produse mult mai mari decat in cazul celor pe care le poate induce o femeie.

Exercitarea santajului emotional intr-un cuplu de indragostiti nu prea e o dovada de stabilitate in plan psihic sau mental insa numarul mare de persoane care isi abuzeaza in acest mod partenerul de relatie ne spune ca santajul emotional este o realitate cruda a zilelor noastre.

De aceea, ar fi ideal daca am putea evita acest lucru in relatia noastra, atat barbatii cat si femeile dovedindu-se statistic a fi la fel de vulnerabili in fata unui partener care, cu sau fara motiv, decide sa le faca viata un adevarat infern.

Dragostea nu trebuie niciodata coborata la nivelul comunei feudale, iar cei care practica santajul emotional ar trebui sa accepte totusi faptul ca sunt ramasi in urma din punct de vedere a mentalitatii specifice pentru vremurile moderne.

A iubi si a fi iubit este cu siguranta un mod placut de a-ti trai viata, iar daca simti si nevoia de a-ti abuza partenerul atunci macar fa-o cu tact si fara de urmari grave pentru ca altfel nu te poti astepta decat la o separare regretabila, care va surveni cu timpul indiferent de vointa sau de priceperea ta in dragoste.

foto Northfoto

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu