eboys Punctul lui de vedere

Barbatii raspund puternic la stimulii unei femei experte in arta seductiei

Barbatii raspund puternic la stimulii unei femei experte in arta seductieiIn mod invariabil, barbatii acuza o diminuare considerabila a instinctelor lor primare atunci cand sunt invaluiti de farmecele unei femei atragatoare, ei reactionand asemenea unor robotei bine programati la stimulii trimisi de aceasta si riscand uneori sa piarda ceva mai mult decat respectul fata de sine in situatiile in care femeia in cauza nu este interesata de dragoste genuina ci doar de exploatarea slabiciunilor barbatilor inspre propriul sau avantaj.

Exista din pacate si multe astfel de reprezentante ale sexului frumos, care deprind inca din adolescenta tehnicile de manipulare a unui barbat, ele reusind cu timpul sa devina adevarate experte in arta seducerii barbatilor si putand face aproape orice mascul sa isi piarda complet capul si sa se indragosteasca nebuneste de ele. Un barbat care iubeste cu disperare va fi, cu siguranta, mai simplu de dus cu presul, acesta fiind si si obiectivul vizat de pradatoarele sexuale moderne care pot trai asa mult si bine pe spinarea credulilor care le cad constant in mreje.

O astfel de femeie nu va parea niciodata disperata si nici nu va solicita in mod direct atentia barbatului care ii starneste interesul, secretul fiind sa faca barbatul sa creada ca el ia initiativa, femeia trimitand unele semnale discrete ca este disponibila, dar nu in mod fatis ci, indirect, prin apelul la machiaj, imbracaminte si limbajul trupului, toate menite sa seduca de la distanta fara a transmite insa mesajul lipsit de echivoc pe care il putem observa la femeile usoare, care nu ascund deloc faptul ca urmaresc profitul din activitati de natura sexuala.

Mimarea naturaletei si a sinceritatii este o alta modalitate subtila de a castiga increderea unui barbat, zambetele largi si placute, contactul vizual direct si lejeritatea studiata in plan comportamental putand convinge un barbat ca femeia este interesata la modul real de persoana dansului si ca nu o va deranja in consecinta sa se afle pentru mai multa vreme in compania lui. Barbatii vor explora imediat o asemenea oportunitate, ei neputand rezista impulsului de moment de a cunoaste mai bine o femeie atragatoare care pare sa ii placa la modul foarte sincer si fara intentii ascunse.

In cadrul unei conversatii care va aparea inerent, odata facuti primii pasi, pradatoarea sexuala va face tot posibilul pentru a intretine si potenta starea de bine a barbatului-tinta, ea mentinand in continuare un bun contact vizual, ascultand sau parand sa asculte cu multa atentie tot ceea ce i se spune si aratand, dupa caz, compasiune, umor sau afectiune atunci cand barbatul are nevoie de incurajari pentru a continua discursul sau. Atingerile usoare pe brat, mana sau umar vor conferi barbatului un plus de incredere, astfel el cedand treptat farmecelor femeii si lasand tot mai mult garda jos.

Daca victima lor poseda cat de cat spiritul umorului, femeile pradator vor rade cu multa placere si din plin la toate vorbele de duh spuse de barbatul din fata lor, indiferent de cat de slabute ar fi glumele, ele continuand sa mimeze perfect voia-buna pentru a ajuta barbatul sa se simta cu adevarat interesant si a-l incuraja in incercarile sale de seducere a frumoasei care le-a picat "intamplator" in brate. Daca insa barbatul nu poseda un simt al umorului dezvoltat, atunci pradatoarea sexuala va schimba tactica, apreciind la superlativ ascutimea de minte si profunzimea intelectuala a barbatului, si aceasta fiind o cale buna de a gadila placut orgoliul masculin.

Odata stabilit contactul in plan romantic, e timpul sa se treaca la a doua etapa, respectiv la extragerea de informatii cat mai detaliate, pradatoarele sexuale nedorind sa isi piarda vremea de pomana cu barbati care nu le vor putea satisface macar in parte necesitatile lor in plan financiar si/sau social. Pentru aceasta, barbatii-tinta sunt incurajati subtil sa dezvaluie toate aspectele legate de profesia si interesele lor specifice, acum fiind nevoie de un cadru mai intim, respectiv de intalniri repetate in locatii romantice precum restaurante, promenade, cluburi de noapte si alte locatii similare.

Daca barbatul se incadreaza la profilul vizat de pradatoarea sexuala, atunci lucrurile sunt ca si aranjate, femeia urmand sa se deschida cu mare arta si in plan sexual, ea convingandu-si tot mai puternic noul partener de respectul pe care il are fata de valorile si obiectivele sale si aducandu-i complimente dese si incurajari constante pentru a-l sustine in tot ceea ce are de gand sa faca pe viitor. Mimand astfel rolul sotiei ideale, pradatoarea sexuala va castiga pe deplin increderea unui barbat, acesta urmand ulterior sa fie capabil de orice doar pentru a o pastra alaturi de sine pentru cat mai multa vreme, indiferent de pretul pe care il va avea de platit.

Singurele obstacole care pot aparea in calea unei femei atat de bine initiata in tainele seductiei sunt chiar "urmele" neglijente lasate de ea in trecut, barbatii-tinta putand fi avertizati pe neasteptate asupra situatiei penibile in care se afla de catre alte victime care au invatat pe propria piele ce inseamna sa-ti pierzi complet capul in afacerile de dragoste cu persoane straine, aparent sincere si naturale, dar in fapt adevarati pradatori sexuali ai societatii noastre moderne, in mare parte corupta de goana dupa profit nemuncit.
 
Femeile cu experienta vor sti insa cum sa stearga umbrele trecutului, ele lasand loc de buna-ziua atunci cand isi abandoneaza victimele pentru alte tinte mai interesante si putand astfel controla oricand "situatiile de criza" fie prin oferirea de scurte favoruri sexuale, fie prin apelul la compasiunea mai vechilor lor iubiti, multi dintre acestia inca bine prinsi in mrejele lor si gata sa promita orice doar pentru a pastra iluzia unei prietenii frumoase cu o femeie care altadata le tinea companie in dormitor si in viata de zi cu zi.

Pradatoarele sexuale nu sunt deloc o raritate, ele amenintand atat stabilitatea emotionala a barbatilor singuri cat si integritatea barbatilor casatoriti, din acest motiv ele fiind privite ca mult mai periculoase decat femeile de strada care ofera onest favoruri sexuale fara a se implica insa in relatii de durata cu clientii lor. Nu este simplu sa descoperi o astfel de femeie interesata de o viata usoara pe spinarea barbatilor creduli, dar daca veti investiga cu mai multa atentie trecutul sau atunci adevarul nu va intarzia sa iasa la lumina, in acest mod atat barbatii-tinta cat si sotiile amenintate cu probleme de cuplu putand sa previna la timp insinuarea unui pradator sexual in pacea casei lor.

 

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu