Lifestyle Sarbatori si traditii

Ce cadouri inutile au primit romanii de sarbatori

Ce cadouri inutile au primit romanii de sarbatoriCe cadouri inutile au primit romanii de sarbatori?
 
Coarne de cerb, ceas de perete stricat, aparat de masaj, set de pahare, papuci de casa, un bibelou în forma de broscuta, lotiune împotriva caderii parului, o „mașina de sarmale” sau o cutie de chibrituri – sunt cateva dintre cadourile inutile primite de Craciun de catre ascultatorii Magic FM.
 
La sfarșitul lunii decembrie, postul de radio a organizat concursul „La Magic FM, Mos Craciun vine si in ianuarie!”, in cadrul caruia i-a invitat pe ascultatori sa fotografieze cadourile primite de sarbatori si de care nu au nevoie si sa uploadeze apoi imaginile pe site. Magic FM a premiat 20 de participanti la concurs, oferindu-le cadouri constand in cutii cu sticle de vin, iar luni unul dintre acestia a primit de la Magic FM, prin tragere la sorti, si un premiu de 1000 de euro.
 
Printre sutele de cadouri inutile ale caror poze au fost incarcate pe site s-au numarat si un aspirator defect, un clopotel pentru usa de la intrare, o cutie cu suplimente alimentare, ursuleti de plus, o rasnita de cafea, o pereche de „budigai”, un glob cu ingeras, un incalzitor electric pentru epilat cu ceara sau un suport pentru servetele in forma de lebada.
 
Nu au lipsit omul de zapada cu beculet si care se conecteaza la calculator, cerbul in miniatura si casuta din lemn, aparatul foto stricat, unghiera, odorizantul de camera, pestele de sticla si narghileaua, hamsterul sautrusa de machiat.
 
Luni, Liana Stanciu si Raul Brebu, realizatorii Magic Start – matinalul cu cea mai multa muzica, au desemnat castigatoarea cadoului de 1000 de euro oferit de Magic FM. Irina Vascenco este din Bucuresti, are 22 de ani si le-a povestit ascultatorilor Magic FM ca a primit un cadou mai neobisnuit: o pereche de casti pufoase in forma de soricei, „ca pentru copilasi de doi anisori”. Ascultatoarea Magic FM le-a marturisit Lianei si lui Raul ca va darui cei 1000 de euro primiti de la radioul preferat: „Voi fi la randul meu Mos Craciun si ii voi face cadou mamei mele, pentru ca are mare nevoie de ei si ii si merita”.

Diana Ilie

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu