Years After Petrucciani – 13 februarie
Cand „Faurar” isi va contabiliza cea de-a XIII-a zi a lunii, pe rabojul Stagiunii de Jazz Radio Romania Cultural –Orchestrele si Corurile Radio se va incrusta primul concert al anului 2013. Evenimentul va avea loc la aceeasi ora 19,00, in deja familiarul si originalul spaţiu al Teatrului Act dinBucuresti, unde trio-ul permanent al stagiunii (George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabas si Vlad Popescu – baterie) va recurge tematic la o noua expunere sonora dedicata lui Michel Petrucciani.
Ca in fiecare luna februarie, protagonistii isi axeaza propriile intenţii stilistice pe trimiteri la memorie. De fapt expunerea lor sonora nu este doar un simplu „act-jazz” de reamintire a muzicii semnate de Michel Petrucciani, cieste, mai degraba, un gest complementar celorlalte concerte dedicate compozitorului si pianistului francez, poziţionat intenţionat in zona memorialisticii sonor – active.
Din nou „Years after Petrucciani” (la 15 ani de la ultimul concert al artistului susţinut pe 12 decembrie 1998, la Ateneul Roman) dar cu propuneri tematice menite sa contureze romantismul muzical al celebrului jazzman. Este o abordare obiectiva si bine venita din partea trioului stagiunii pentru ca unicitatea stilului Petrucciani s-a cladit in timp, fie pe fundamentul literaturii clasice pentru pian, fie pe continuitatea timpuriei revelaţii „jazzy” definite in acordurile lui „Sir Duke”.
Conceptual, scurta dar intensa viaţa artistica a lui Petrucciani (a trecut in eternitate pe 6 ianuarie 1999 din cauza maladiei „osteogenesis imperfecta”) s-a balansat echilibrat si intenţionat intre „clasic” si „jazz”. De la acest aspect protagonistii isi pornesc propriul demers instrumental cu scopul de a evidenţia o parte a esenţei muzicii lui Petrucciani.
„Years of Petrucciani” este si va fi o constanta a Stagiunilor de Jazz Radio Romania Cultural susţinute la Teatrul Act. PeCalea Victoriei nr. 126, pe 13 februarie 2013, de la aceeasi ora 19,00, muzica lui Michel va fi o pledoarie limpede de tip „remember”, necesara istoriei jazzului de pretutindeni…
Adauga comentariu