Lasa-ma sa beau si am sa-ti spun adevarul despre ceea ce cred ca se intampla cu mine. De ce nu se intelege nimeni cu mine?!
Lasa-ma sa beau, cat stau sa-ti povestesc, o alta cafea tare, la asta ma refeream, nicidecum la vreun pahar de vin sau la vreunul de bere, care, in afara faptului ca mi-ar suci si mai tare mintile, n-ar face altceva decat sa-mi lase un gust amar si o privire si mai confuza asupra lucrurilor din jur. Eu recunosc, nu rezist la bautura, insa pentru cei ca mine, cafeaua a “prins teren”: la aproape orice colt de strada, in contul a doua monede de cincizeci de bani, primesti, automat, de la automat… o cafea (neagra si amara, cu lapte si dulce, apoi variatiuni pe tema).
Ea ramane una dintre slabiciunile mele zilnice: dimineata sau seara, cu lapte sau fara, mai mult amaruie decat dulceaga, intr-o ceasca maaare, sau intr-una micuta, de espresso, cafeaua de zi cu zi aproape ca nici nu mai are efectul pentru care o beau, acela de a ma tine treaza. Consumata in “cantitati industriale”, pare ca isi pierde din potential si chiar din savoare. Cafeaua diminetilor cu studiu intens se consuma in picioare, din doua sorbituri; ceasca face turul intregii case, de la bucatarie, trecand prin fata oglinzii de pe hol, apoi se opreste, vreun sfert de ceas, in camera mea, de unde, de cele mai multe ori, uita sa mai plece. Inapoi la bucatarie, printre vasele curate, ajunge seara tarziu, cand imi amintesc sa o duc. Si cum ar putea o ceasca sa fie disciplinata, cand nici macar eu nu sunt?!
Prietena mea, cafeaua, cea care uneori fierbe alaturi de mine, dar nu din solidaritate fata de problemele pe care le am, ci din cauza temperaturii inalte, cea alaturi de care imi petrec zilele si uneori noptile, cea care imi poate ghici viitorul, se comporta exact ca o persoana in compania careia, daca petreci prea mult timp, risti sa ajungi la suprasaturatie.
Cafeaua este, asadar, un bun confident: pe principiul “sa ne intalnim la o cafea ca sa vorbim”, fara ca macar sa-ti dai seama, aceasta prietena “de culoare” este mai prezenta decat oricare amica buna. Iar concurenta chiar exista, in conditiile in care pentru o simpla bautura, ajungi tu sa devii atat de selectiva: la un pub, ceri o cafea, dupa care te uiti disperata atunci cand intarzie comanda. Iar cand ajunge, incepi sa o sorbi…intai din priviri, apoi din ceasca, pentru a-ti da seama daca, intr-adevar, a meritat asteptarea. O acuzi ca, dupa ce ti-a pus rabdarea la incercare, este capabila sa-ti tradeze sperantele si deja-vu-urile fericite, ceea ce se intampla de multe ori si in relatia de prietenie; din acest motiv incerci s-o schimbi, adaugandu-i unul sau doua pliculete de zahar. Si putin lapte. Mare greseala! Cafeaua e cafea! Trebuie sa fie neagra, puternica si aromata.
Gandindu-ne la relatia de prietenie cu care faceam paralela anterior, la povestea clasica a celor doua prietene…nici nu stii cand ti se pregateste ceva! Nici prin cap nu-ti trece cand ajungi sa “te frigi”…fie din pricina cafelei, fie din cauza falsei amice..aceea care, desi stabileste intalnirea, intarzie, pentru ca mai apoi sa “te duca cu zaharelu’ “, incercand, in fond, asemenea cafelei, sa te indulceasca, sa te invioreze si, pana la urma, sa-ti faca ziua mai frumoasa!
Firea ta puternica, consolidata pe cunostinte si experiente- si care nu o data s-a “fript”, te face totusi sa inghiti in sec si sa treci mai departe; e in firea lucrurilor ca unele zile sa fie negre, lungi si amare precum cafelele uitate in cesti…zile la rand.
Sunt momente in care ma satur de falsi prieteni si in care…nici cafeaua nu imi mai prieste!
Hotarasc, deci, sa ma eschivez de la intalnirea matinala cu amica de culoare care mi-a provocat iritatii de tot felul, nopti nedormite si starea de nervozitate de care imi este imposibil sa ma debarasez. Este momentul pentru o mica schimbare si cum, de multe ori detaliile fac diferenta, ma gandesc bine de unde si ce pot ajusta, innoi, cum o pot inlocui, in fine, orice alt verb ce implica o modificare si deci, noi rezultate.
Pentru zilele mult prea devreme incepute, in care as vrea sa “ciugulesc” ceva si sa ma intorc sub plapuma rapid, punandu-mi perna in cap, in semn de constientizare si de jena fata de ora tarzie care ma prinde in pat, schimbarea consta in inlocuirea cafelei cu un pahar de…??…fara niciun strop de…!!! Si cum pentru toate lucrurile care ne fac placere “furam” timp, pana si cafeaua, un exemplu banal si atat de la indemana pentru fiecare dintre noi, devine dificil atat de baut, cat si de armonizat cu starea de spirit…Iar daca dupa vreo ora in plus de stat in pat, petrecuta printre visele frumoase ale diminetii ma simt si mai obosita, nu este pentru ca am calatorit prea mult cu gandul…ci pentru ca…nu mi-am baut cafeaua de dimineata…la timp!
Adauga comentariu