Sanatate Sfaturi si sugestii

Sarea in exces si sanatatea


Se admite tot mai des
faptul ca excesul de sare este responsabil de cat mai
multe decese in fiecare an. Principalul vinovat se pare
ca este nu numai consumul exagerat al sarii pe care o
foloseste fiecare in bucatarie atunci cand gateste, dar
si industria alimentara care pune prea multa sare in mancarurile
semipreparate si alte produse.

In mod cert, sarea este cunoscuta ca un factor de risc
la hipertensivi, dar se afla si la originea a numeroase
probleme de sanatate, in special la nou-nascuti, persoane
varstnice sau la supraponderali. Nevoia fiziologica minimala
de sare este in jurul a 2 grame/zi. Desi dezbaterile asupra
efectelor negative ale excesului de sare in alimentatie
sunt departe de a fi solutionate, se stie clar ca este
necesar sa diminuam consumul de sare. Aceasta deoarece
sarea contribuie la cresterea tensiunii arteriale la unele
persoane: atat la cei care sufera deja de aceasta afectiune,
cat si la cei predispusi (persoane peste 40 de ani, supraponderale
si cu antecedente familiale de hipertensiune). Sarea este
implicata si in aparitia altor boli cardiovasculare si
a osteoporozei.

Pe timpul verii este important
sa reducem, nu sa suprimam, consumul de sare, deoarece
in timpul verii prin transpiratie au loc pierderi de
sare care pot conduce la o carenta sodata. Aceasta se
manifesta prin pierderi de cunostinta, crampe musculare,
insomnie si deshidratare. Anumite boli, in special cele
renale, antreneaza un dezechilibru al sodiului in sange
si grave tulburari metabolice.

Cum sa reducem consumul de sare?
Nu este suficient sa aruncati solnita. Problema nu vine
neaparat de la sarea de masa pe care o folositi in bucatarie,
ci de la anumite alimente cu continut ridicat de clorura
de sodiu (sare de bucatarie) cum ar fi: mancaruri semipreparate,
supe instant, conserve, mezeluri, anumite bauturi, paine.
Industria din sectorul agroalimentar poate fi acuzata
de adaugarea in compozitia produselor a unor cantitati
prea mari de sare, fie pentru a pastra gustul proaspat
al alimentelor, fie pentru ca apa sa fie retinuta in
mezeluri. Iata cantitatile de sare continute de principalele
alimente:
• Paine: 2,5-2,7 g sare/bagheta de 350 g;
• Branza: 0,6-1,4 g/100 g;
• Hamburger : 0,5- 0,7 g/burger de 250 g;
• Supa instant: 8-11 g/100 ml;
• Mezeluri: 0,9- 2 g/100 g;
• Cereale: 1-1,1 g/100 g;
• Conserve: 2-3 g/cutie.

Gatiti gustos si cu putina sare!
Iata cateva sfaturi care va vor ajuta sa gatiti evitand
pe cat posibil sa adaugati sare.
• Reduceti progresiv sarea, compensand prin arome
(usturoi, ceapa), ierburi aromate (menta, oregano, busuioc,
foi de dafin, marar), arome picante (piper, ardei iute,
boia de ardei, curry).
• Preferati sa gatiti intr-un mod care va permite
sa pastrati savoarea alimentelor, cum ar fi: gatirea
sub aburi, inabusit, fiert.
• Alegeti anumite legume (varza, telina), peste
(somon, macrou), carne (miel, vita) care au o savoare
suficient de pronuntata pentru a nu simti nevoia sa
mai adaugam sare;
• Adaugati la mancarurile din carne si la salatele
de legume: ulei, otet, lamaie sau vin alb (alcooul se
evapora prin gatire);
• Pentru paste, faceti un sos pe baza de tomate
proaspete sau in conserva;
• In cadrul unui regim hiposodat, este util sa
incercati produsele pe care este inscriptionat faptul
ca este fara sare. Exista in farmacii sare pe baza de
potasiu.

Dr. Laura- Margareta Bara
Medic medicina sportiva
Consultant nutritie

Articol oferit de:

farmacia ta

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu