Alevia, compania romaneasca specializata in productia de suplimente alimentare si ceaiuri, isi propune sa creasca gradul de constientizare atat al consumatorilor, cat si al celorlalti producatori fata de nevoia de a folosi in producerea suplimentelor alimentare numai extracte din plante de calitate inalta si lanseaza campania „Manifest pentru extracte de calitate”.
Nevoia unui manifest este sustinuta de necesitatea de a se discuta in spatiul public despre importanta materiei prime pentru suplimentele alimentare si declararea producatorilor care furnizeaza materia prima pentru suplimentele alimentare existente in Romania. Pentru ca abia din momentul in care toti producatorii si importatorii suplimentelor alimentare din Romania vor declara de unde si de la ce companii isi procura materia prima se va putea face o evaluare corecta a calitatii si eficientei suplimentelor alimentare.
Intrucat de calitatea materiei prime folosite depinde intru totul calitatea suplimentului, Alevia face un apel la sustinerea producatorilor de suplimente alimentare in a-si lua angajamentul de a folosi numai materie prima de calitate inalta. Manifestul este totodata un act de incurajare la adresa consumatorilor pentru a incerca suplimente alimentare noi si pentru a incepe o cura indelungata pe baza lor. Calitatea procesului de productie si modernitatea utilajelor se dovedesc a fi in zadar atat timp cat materia prima este slaba din punct de vedere calitativ. Mai mult, dincolo de substantele active folosite, de gramaj si de concentratie, calitatea unui produs este dovedita prin efectul pe care il are asupra organismului uman.
Manifestul lansat de Alevia trage totodata un semnal de alarma cu privire la consecintele pe care le are producerea de suplimente alimentare slabe si care dauneaza in final tuturor producatorilor care activeaza in aceasta piata intrucat, odata confruntati cu o experienta negativa, consumatorii vor tinde sa puna o eticheta intregii piete de suplimente alimentare.
Alevia militeaza pentru utilizarea extractului de calitate
Misiunea Alevia pentru importanta calitatii extractului de plante in producerea suplimentelor alimentare este completata de cea mai recenta campanie manifest lansata de brandul romanesc. Avand trei componente, TV, online si print, si un buget de 600.000 euro, campania este lansata din preocupare pentru sanatatea consumatorilor de suplimente alimentare si are un caracter de informare a acestora. „Manifest pentru extract de calitate” porneste de la premisa ca, daca toti producatorii folosesc extracte de calitate, atunci produsele isi vor face efectul si consumatorii vor avea curajul sa incerce produse noi sau sa inceapa o cura mai indelungata.
Alevia lanseaza manifestul pentru extracte de calitate in contextul in care piata suplimentelor alimentare din Romania este vasta, oferind consumatorilor optiuni nenumarate, care nu prezinta diferente sesizabile la prima vedere si care le ofera acestora o mare diversitate in ceea ce priveste pretul, insa totodata si calitatea.
„Consumatorii trebuie sa fie informati si trebuie sa cunoasca cu adevarat puterea pe care o au suplimentele alimentare. Ei trebuie sa stie ca, daca un supliment alimentar nu a avut efectul asteptat, atunci ceva este in neregula cu acel produs, cu acel producator si, cel mai sigur, cu calitatea materiei prime folosite. Daca un supliment nu a avut efect, nu inseamna nicidecum ca acest rezultat este valabil pentru intreaga piata. Asa ca ii incurajam pe consumatori sa se orienteze spre suplimentele alimentare realizate din extracte din plante de calitate si sa fie atenti la efectul pe care il au suplimentele asupra starii lor de sanatate. Efectul este cea mai buna dovada a calitatii. Este important ca toti producatorii sa comercializeze doar suplimente alimentare care contin extracte din plante de calitate inalta si sa nu se faca rabat de la calitate, sa nu se lase influentati de preturile ieftine la care sunt accesibile extractele slabe. Rolul producatorilor de suplimente alimentare este sa adune in fiecare comprimat forta inmiita a naturii. Noi, toti, avem acelasi scop: sa oferim produse care isi fac efectul pentru ca astfel consumatorii vor fi increzatori in suplimentele alimentare, iar sanatatea lor va avea numai de castigat”, a declarat Dr. Florin Mitocaru, director general Alevia.
Efectul, cea mai buna dovada a calitatii unui supliment alimentar
Rolul esential in calitatea unui supliment il joaca extractul de plante folosit. Desi optiunile care stau la indemana producatorilor nu sunt putine, numai extractul din plante pur, de calitate inalta va fi cel care va furniza cel mai bun efect asupra sanatatii. Spre exemplu, in producerea produsului Ginkana, Alevia foloseste 50kg de frunze pentru a obtine 1kg de extract, ceea ce inseamna ca extractul folosit in suplimentul alimentar va fi de 50 de ori mai puternic decat planta, iar efectul terapeutic va fi pe masura.
O atentie deosebita trebuie acordata si tipului de extract de Ginkgo biloba folosit, daca este pur sau adulter, adica s-a intervenit in mod artificil asupra lui. Raportul dintre Kaempferol si Quercitina certifica calitatea produsului si nu trebuie sa depaseasca 0,8-1,65. Un raport care depaseste aceste limite, arata ca produsul s-a obtinut dintr-un extract de slaba calitate asupra caruia s-a adaugat substanta activa pana la standardul declarat, iar suplimentul nu va mai avea efectul scontat. Consumatorii trebuie, de asemenea, sa stie sa recunoasca produsele standardizate, in care substantele active sunt precis dozate si introduse in comprimate. Ginkgo biloba, spre exemplu, se foloseste corect in extract in proportie de 24% ginkgoflavone si 6% lacton terpene.
Colaborare indelungata cu furnizori de top – Calitatea extractului este data de multe ori de provenienta sa
Alevia foloseste doar extract standardizat de calitate inalta, furnizat de liderul mondial numarul unu, de origine franceza, Naturex. Preocuparea pentru sanatatea consumatorilor si produsele de calitate inalta stau la baza colaborarii de mai bine de 10 ani dintre Alevia si Naturex. Lider mondial in puritatea extractelor, Naturex foloseste tehnologii superioare si solventi care nu denatureaza materialul vegetal extras. Pentru a fi siguri ca ceea ce ofera este de cea mai buna calitate, Alevia testeaza inca o data in laboratoare independente din Spania si Marea Britanie pentru a fi siguri ca ceea ce ofera este de cea mai buna calitate. Procesul de productie Alevia este certificat de compania lider Lloyd’s Register, cu sediul in Marea Britanie, cu o reputatie indelungata de integritate, impartialitate si excelenta tehnica. Certificarea ISO 9001:2008 atesta ca Alevia are un proces de productie la standarde inalte.
Studiu privind calitatea suplimentelor alimentare
Analizandu-se comprimatele de Ginkana produse de Alevia si cele produse de alti trei competitori din piata, a reiesit ca doar Alevia foloseste un extract de calitate. Astfel, extractul de Ginkgo biloba din Ginkana este in raport 50:1, adica din 50kg de planta se obtine 1kg de extract. In timp ce frunzele de Ginkgo biloba din comprimatele produse de Concurentul 1 sunt in raport 1:1, adica din 1 kg de frunze se obtine 1 kg de pudra macinata, motiv pentru care produsul va avea un efect slab. S-a descoperit ca produsul Concurentului 2 contine extract, dar un extract de slaba calitate, sub standardul declarat. De asemenea, raportul ridicat dintre Quercitina si Kaempferol dezvaluie adaugarea artificiala de Quercitina.
Dintre cei 3 concurenti, doar Concurentul 3 satisface cerintele unui extract de Ginkgo biloba nefiind detectate adaugari artificiale de Rutin, Quercitina sau Kaempferol, insa continutul de flavonoide nu este conform standardului, neindeplinind astfel standardele unui supliment alimentar de calitate.
Adauga comentariu